România, al treilea cel mai slab rezultat la un Mondial din ultimii 18 ani: Cum am regresat faţă de 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denisa Dedu, cu o apărare fragedă în faţă, n-a putut să facă minuni în poartă
Denisa Dedu, cu o apărare fragedă în faţă, n-a putut să facă minuni în poartă

Tomas Ryde ne-a condus spre bronzul Mondial în 2015, dar tot el ne-a oferit acum un turneu final de coşmar în care am făcut un singur meci reuşit din opt.

România s-a dus la Kumamoto cu obiectivul declarat de a se clasa între primele 7 naţionale ale lumii la handbal feminin, însă, cu chiu, cu vai, am reuşit să ieşim din prima fază a grupelor, cu un succes miraculos, obţinut în ultimele secunde ale meciului cu Ungaria.

Inclusiv în acea partidă însă fetele au jucat slab în cea mai mare parte a întâlnirii şi faptul că, la pauză, erau conduse la 6 goluri spune totul. Dacă în confruntarea cu unguroaicele am „păcălit“, totuşi handbalul, în rest, n-am reuşit o asemenea şmecherie.

Rezultatul? 8 meciuri jucate la acest Mondial, 3 victorii, 5 înfrângeri dintre care trei la scoruri astronomice, de echipă mică. Iar dintre partidele câştigate, două au fost cu Senegal şi cu Kazahstan, naţionale care nu contează la nivel mondial.

Cu o asemenea prestaţie, România se va clasa pe locul 12 la finalul acestui Mondial. Ceea ce înseamnă un regres, în condiţiile în care, acum doi, prinseserăm locul 10, poziţie pe care ne-am fi clasat şi acum, dacă am fi învins Japonia în ultimul meci.

Iată ce rezultate a avut România la Mondiale din 2001 până acum:

2019 Locul 12

2017 Locul 10

2015 Locul 3

2013 Locul 10

2011 Locul 13

2009 Locul 8

2007 Locul 4

2005 Locul 2

2003 Locul 10

2001 Locul 17

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite