România, salvată de un noroc fantastic în prima zi de Australian Open: O singură victorie prin abandonul adversarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cârstea (84 WTA), Monica Niculescu (99 WTA) şi Irina Begu (70 WTA) au debutat, luni, la Australian Open 2019, însă doar una a trecut în runda a doua.

Debut aproape ratat pentru România la această ediţie de la Australian Open. Două dintre cele trei fete care au jucat în prima zi au fost învinse, iar singura calificare a venit după ce Irina Begu, învinsă în primul set al disputei cu Andrea Petkovici (63 WTA), a beneficiat de retragerea nemţoaicei din motive medicale.

În prima partidă, Sorana Cârstea a fost învinsă de Rebecca Peterson (64 WTA), scor 4-6, 1-6. Meciul a durat doar 62 de minute.

Monica Niculescu a cedat şi ea în faţa Amandei Anisimova (87 WTA), scor 6-7, 4-6. Puştoaica de 17 ani a condus cu 5-2 în primul set, dar Niculescu a egalat scorul la cinci, după care a forţat intrarea în tie-break. Aici, americanca s-a impus lejer: 7-3. În setul doi, din nou, Anisimova s-a dus la 5-2, dar Niculescu s-a apropiat la 4-5, înainte de a pierde, totuşi, cu 4-6.

În fine, Irina Begu (70 WTA) a început excelent meciul cu Andrea Petkovici (63 WTA), conducând în primul set cu 4-1. Apoi însă, a început prăbuşirea româncei, care a fost egalată (4-4), înainte de a pierde la tie-break: 3-7. Setul doi a fost echilibrat şi cele două jucătoare au mers bară la bară până la 3-3. La 4-3 pentru Begu însă, atunci când românca a avut minge de break, Petkovici (31 de ani) s-a accidentat şi, ulterior, s-a şi retras.

Astfel, Begu a avansat în turul II, acolo unde va juca împotriva lui Kvitova (6 WTA).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite