România, de râsul curcilor: Suntem printre „desculţii“ Europei! Ce ţări au rămas fără echipe în Conference League

România, de râsul curcilor: Suntem printre „desculţii“ Europei! Ce ţări au rămas fără echipe în Conference League

Gigi Becali, un patron care a transformat un club profesionist în bătaia sa de joc

Acum vreo doi ani, Hagi urla în faţa microfoanelor că UEFA ne-a scos „din pix“ de la „masa bogaţilor“, din grupele Ligii Campionilor, adică. Acum se vede că nu facem faţă nici măcar în a treia competiţie europeană intercluburi!

Ştiri pe aceeaşi temă

România a „reuşit“ să se facă de râs, iar joi seară, formaţiile din Liga I au părăsit Conference League, în corpore, după cum „Adevărul“ a scris aici.
 
Practic, aventura noastră în această întrecere nou-înfiinţată de UEFA s-a rezumat la şase partide, toate disputate în turul II preliminar. Aici au intrat în competiţie echipele noastre, FCSB, CS U Craiova şi Sepsi, şi aici au şi eşuat toate!
 
Această contraperformanţă colosală ne plasează într-o companie „selectă“ a ţărilor care au părăsit deja Conference League. În afara României, în această situaţie se află:
 
Muntenegru, Moldova, Estonia, Gibraltar, San Marino, Armenia, Belarus, Lituania, Macedonia, Andorra şi Liechtenstein.
 
Dar adevărata durere de cap apare, în momentul în care vedem ce formaţii au avansat în turul III preliminar al Conference League. Unde noi vom avea acces doar prin telecomandă, din faţa televizorului:
 
Şahtior Karagandy (Kazahstan)
 
Tobol (Kazahstan)
 
Teuta (Albania)
 
Laci (Albania)
 
Riga (Letonia)
 
Rīgas (Letonia)
 
HB Tórshavn (Feroe)
 
Linfield (Irlanda de Nord)
 
Fola Esch (Luxemburg)
 
Hibernians (Malta)
 
Prishtina (Kosovo)
 
KuPS (Finlanda)
 
Dinamo Batumi (Georgia)
 
Qarabağ (Azerbaidjan)
 
Breiðablik (Islanda)
 
Újpest (Ungaria)
 
ŢSKA Sofia (Bulgaria)
 
Velez Mostar (Bosnia)

România poate să aibă, totuşi, o echipă în grupele Conference League! CFR Cluj, în cazul în care va eşua, în turul III preliminar al Ligii Campionilor (va întâlni Young Boys din Elveţia), iar apoi şi în play-off-ul Ligii Europa, va ateriza în grupele Conference League.


România, în turul II preliminar al Conference League
 
22 iulie, tur
 
*FCSB - Şahtior Karagandy (Kazahstan), scor 1-0
 
*Laci (Albania) - CS U Craiova 1-0
 
*Spartak Trnava (Slovacia) - Sepsi 0-0
 
29 iulie, retur
 
*Şahtior Karagandy (Kazahstan) - FCSB 2-1 (5-3 după penalty-uri)*
Meciul s-a jucat la Erevan (Armenia)
 
*CS U Craiova - Laci (Albania) 0-0
 
*Sepsi - Spartak Trnava (Slovacia) 1-1 (3-4 după penalty-uri)
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările