România, răsplătită pentru o calificare istorică: S-a aflat câţi bani va încasa federaţia pentru reuşita de la tineret

România, răsplătită pentru o calificare istorică: S-a aflat câţi bani va încasa federaţia pentru reuşita de la tineret

Răzvan Burleanu

Naţionala sub 21 de ani va fi prezentă în luna iunie a anului viitor la Campionatul European care va fi găzduit de Italia şi de San Marino.

România U-21 va merge doar pentru a doua oară în istorie la un Campionat European, la 21 de ani după ce această performanţă a fost atinsă în 1998, cu Victor Piţurcă pe bancă.

Jucătorii şi stafful de acum vor încasa o prima totală de 200.000 de euro pentru calificarea la Euro 2019. Suma nu e una foarte mare, iar preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a dezvăluit de ce prima e relativ mică.

Ce a spus Răzvan Burleanu?

*Sub 500.000 de euro vom încasa. Va fi o perioadă de analiză şi vom avea un obiectiv pe care să-l şi putem realiza. Cu siguranţă, ne dorim şi ar fi o performanţă istorică să terminăm în primele patru, dar e nevoie de o perioadă de analiză să vedem şi dacă e realizabil.

*Financiar e o sumă nesemnificativă, dar nu aceasta e aspectul la care trebuie să ne uităm în acest caz. Cu siguranţă, dacă ne-am fi calificat la fiecare ediţie din 1998 şi până acum, n-am mai fi simţit acum această emoţie. 

*E un mesaj că trebuie să investim în juniori şi că doar aşa pot veni rezultate. Poţi să construieşti mult mai uşor în spatele unei astfel de performanţe.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: