România, performanţă uriaşă: Calificare la Jocurile Olimpice cu un sport inedit! Lista românilor care merg la Tokyo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
JO2020

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Vară e programată pentru 24 iulie 2020, iar delegaţia tricoloră prinde, treptat, contur.

România va fi reprezentată în turneul feminin de baschet 3x3 din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, alături de Rusia, China, Mongolia şi alte patru naţiuni, care vor fi stabilite după disputarea unor turnee de calificare.

Baschetul românesc a obţinut această calificare istorică graţie poziţiei din clasamentul mondial al federaţiilor naţionale realizat de FIBA până la data de 31 octombrie 2019. România s-a situat, la feminin, pe locul 4 în lume şi pe locul 2 în Europa, în ce priveşte baschetul 3x3. Anunţul calificării a fost aşteptat cu sufletul la gură de membrii federaţiei române de baschet. Rezultatul a fost primit cu aplauze şi…şampanie.

“Este una dintre cele mai frumoase zile ale baschetului românesc. Sunt foarte mândru de această reuşită care se datorează baschetului feminin românesc. Mulţumesc celor 1.000 de jucătoare care au participat în ultimul an la turnee, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ministerului Tineretului, colegilor din federaţie. Mă bucur că baschetul românesc se alătură lotului olimpic ce va reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. S-a încununat cu succes munca unei echipe. Fără ajutorul cluburilor, fără prestaţia jucătoarelor care ne-au reprezentat la turneele internaţionale, fără Sport Arena, această calificare nu s-ar fi întâmplat. Sunt convins că la Tokyo vom avea o echipă competitivă” – Horia Păun, preşedinte FR Baschet.

În cadrul unei ceremonii organizate la la Utsunomiya (Japonia), la care au participat preşedintele Hamane Niang şi secretarul general Andreas Zagklis, Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA) a anunţat oficial numele primelor naţiuni calificate la turneul de baschet 3x3 din cadrul Jocurilor Olimpice din 2020 în baza clasamentului mondial al federaţiilor naţionale. La feminin, ordinea finală din ierarhia mondială realizată de FIBA a fost următoarea: 1. Rusia; 2. China; 3. Mongolia; 4. ROMÂNIA.

România a mai fost reprezentată o singură dată în întrecerile olimpice, la ediţia de la Helsinki din 1952. Echipa masculină de baschet n-a reuşit atunci accederea în faza grupelor principale, jucând doar două meciuri preliminare cu Italia şi cu Canada.

Sportivii români calificaţi deja la Tokyo 2020

Florentina Iuşco – atletism, săritura în lungime

Alina Rotaru – atletism, săritura în lungime

Daniela Stanciu – atletism, săritura în înălţime

Claudia Bobocea – atletism,1.500 m

Alin Firfirică – atletism, aruncarea discului

Robert Glinţă – nataţie

Daniel Martin – nataţie

Laura Coman – tir

Victor Mihalachi şi Cătălin Chirilă – kaiac-canoe

Marian Drăgulescu – gimnastică

Maria Holbură – gimnastică

Canotaj – 7 echipaje cu 18 sportivi (calificările nu sunt nominale)

Naţionala de fotbal a României (U-21)

Echipa feminină de baschet 3X3

SURSĂ: prosport.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite