România nu pierde cu Franţa, câştigă grupa, se califică în semifinalele CE de tineret şi, după 56 de ani, la Jocurile Olimpice. Cu cine jucăm în semifinale

România nu pierde cu Franţa, câştigă grupa, se califică în semifinalele CE de tineret şi, după 56 de ani, la Jocurile Olimpice. Cu cine jucăm în semifinale

Plecată cu ultima sansă înainte de începerea competiţiei, echipa României a dat peste cap toate calculele hârtiei şi a terminat neinvinsă cea mai complicată grupă de la turneul final.

În semifinale, România va juca, joi, de la ora 19.00, cu echipa care a terminat pe primul loc în grupa B, Germania. În cealaltă semifinală se vor întâlni Spania şi Franţa, tot joi, de la ora 22.00.
 
Calculele erau simple extrem de simple inainte de începerea meciului. Victoria şi egalul ne garantau căştigarea grupei, în timp ce o înfrângere la cel mult 2 goluri ne asigura şi ea calificarea în semifinale, doar că de pe poziţia secundă. DIncolo, francezii nu îşi permiteau să piardă, un eventual eşec fiind similar cu plecarea acasă şi calificarea Italiei printre ultimele patru echipe. 
 

Aşa cum toată lumea anticipa, cum rezultatul de pe tabela de marcaj de la începutul meciului era convenabil pentru ambele echipei, partida a fost lipsită de ritmul şi de spectaculoziitatea unei întâlniri în care cele două combatante ar fi luptat pentru un singur loc calificabil. 

Meciul a început în nota de dominare a Franţei. Până în minutul 10 băieţii noştri abia au trecut centrul terenului, în timp ce francezii aveau deja 3 cornere, dar posesia sterilă şi abundenţa de centrări în careul lui Radu nu le-au adus nicio ocazie importantă.

Prima acţiune ofensivă decentă a venit abia în minulul 12 şi a aparţinut României. O combinaţie de efect Coman-Cicâldău-Coman aproape a făcut şah-mat apărarea francezilor, dar ne-am ales doar cu un corner rămas fără rezultat. 

În minutul 16 am bifat o nouă ocazie. În urma unui corner, portarul a boxat până la marginea careului, iar Nedelcu a trimis cu capul, de la 17 metri, puţin pe lângă poartă. 
 
Un minut mai târziu, Cicâldău a fost împins evident în suprafaţa de pedeapsă, penalty clar pentru România, dar, straniu, VAR nu a intervenit şi arbitrul bulgar nu ne-a acodat lovitura de la 11 metri pe care am fi meritat-o. 
 
Şi asta a fost cam toată acţiunea primei reprize, până la jumătatea meciului jucîndu-se cu frâna de mână trasă. Abia în minutul 54 a venit următoarea ocazie clară de gol, la poarta lui Radu, dar primul şut al lui Ntcham, central, de la 15 metri,  a fost blocat de Boboc, în timp ce al doilea şut a fost imprecis 
 
Minutul 68 a trezit din amorţeală întreg stadionul. Hagi a dat o pasă de geniu de peste 40 de metri, preluarea lui Puşcaş a fost şi ea la înălţime, dar atacantul nu şi-a calculat bine paşii şi portarul francezilor, ieşit la marginea careului mare, a reuşit să respingă. Ultima ocazie a meciului a aparţinut tot României. În minutul 80, Rus a reluat cu capul din unghi, mingea l-a lovit în cap pe căpitanul Franţei şi a trecut foarte aproape de bara porţii. 
 
Ultimele 10 minute nu au mai adus nimic nou în teren şi pe tabelă şi ambele echipe s-au calificat, braţ la braţ, în semifinale.
 
Franţa: 23. Bernardorni – 2. Amian, 4. Konate, 5. Upamecano, 15. Sarr – 21. Ntcham, 6. Tousart (c), 10. Guendouzi, 20. Thouram – 11. Mateta, 12. Ikone. Selecţioner Sylvain Ripoll.
 
România: 1. Radu (c) – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 18. Rus, 2. Boboc – 16. Nedelcu, 17. Cicâldău – 22. Olaru, 10. Hagi, 7. Coman – 9. Puşcaş. Selecţioner: Mirel Rădoi.
 
În celălalt meci al grupei s-au întâlnit Anglia şi Croaţia, echipe fără punct şi fără şanse de calificare în semifinale. meciul s-a terminat la egalitate 3-3. 
 
Clasament Grupa C
 
1. România   3 2 1 0 8-3 7 puncte
2. Franţa       3 2 1 0 3-1 7 puncte
3. Anglia        3 0 1 2 6-9 1 punct
4. Croaţia.     3 0 1 2 4-8 1 punct

Citeşte şi

Explicaţiile incidentului de la finalul meciului România - Franţa. Cum a ajuns să fie bătută soţia lui Cristi Manea

Mirel Rădoi: „Performanţa este puţin umbrită de doi dintre suporteri, care au lovit-o pe soţia lui Cristi Manea“

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: