România îşi ucide sportul: „La noi, decid nişte moşi de la Guvern, nişte gloabe!“

România îşi ucide sportul: „La noi, decid nişte moşi de la Guvern, nişte gloabe!“

Sportul juvenil a fost, pur şi simplu, ignorat, aruncat la coşul de gunoi

Sportul românesc era la pământ, înainte de pandemie, iar la ce se întâmplă acum în ţară, sub pretextul combaterii noului coronavirus, ne aşteaptă un viitor înfiorător!

Ştiri pe aceeaşi temă

În numele luptei cu COVID-19, România propune nişte măsuri aberante, care au „ucis“ activitatea fizică în sectorul juvenil, au făcut prăpăd, în ceea ce priveşte sportul de masă şi au provocat reacţii virulente, din partea unor foşti campioni olimpici sau conducători.

 
În primul rând, s-a lovit în baza piramidei, de unde ar trebui să apară următoarea generaţie. „În documentele aprobate de cele două instituţii (n.r. - Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului) nu sunt pomenite – nici măcar o dată – cuvinte precum copil, cadet, junior şi sport juvenil. E ca şi cum copiii nu mai fac / nu vor mai face sport o perioadă. Sunt menţionaţi doar sportivii de performanţă, ignorându-se, neglijent, tocmai categoria care se găseşte la baza piramidei performanţei“, au notat cei de la RHF Sports & Management. 
 
Această situaţie groaznică a fost remarcată şi de Marin Barbu, antrenor la echipa a doua a celor de la Sepsi. „La copii şi juniori au terminat tot: 6 luni de pauză, indiferent de disciplină. Vă doare undeva de copiii ţării“, a scris tehnicianul de 61 de ani, pe pagina sa de Facebook.
 
Avertismentul Cameliei Potec
 
Dacă sectorul mai puţin mediatizat al sportului juvenil a fost, pur şi simplu, eliminat din planurile Guvernului, nici strategia repornirii pentru sportul de performanţă n-a fost unul inteligent. Din contră, măsurile propuse şi, în unele cazuri, lipsa de interes au stârnit adevăratate revolte!
 
Cazul cel mai elocvent a fost la Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern. Aici, joi, preşedintele Camelia Potec, fostă campioană olimpică, a venit cu o postare dură pe Facebook: „Am avut azi (n.r. - joi) o întâlnire la Ministerul Sănătăţii şi, din păcate, sunt şocată şi bulversată de ceea ce se întâmplă. Pentru că am avut nişte discuţii înăuntru, în care ni s-a spus că nu se pot deschide bazinele pentru sportivi, pentru că, prin apă, se transmite foarte, foarte rapid virusul COVID-19. Specialiştii de la Ministerul Sănătăţii mi-au garantat că nici nu se pune în discuţie să se deschidă plajele şi să se intre în apă la mare. Iar la cinci minute după ce am ieşit din întâlnirea de la minister, aflu că preşedintele Iohannis a anunţat deschiderea plajelor la mare, începând cu 1 iunie. Deci Ministerul Sănătăţii ne spune nouă că înotul este foarte, foarte periculos, că virusul se transmite uşor prin apă, iar, în acelaşi timp, preşedintele deschide plajele. Îmi vine să plâng“, a scris Potec pe pagina sa. 
 
Abia după ce a făcut valuri, prin această postare, fosta campioană olimpică a pus lucrurile în mişcare! În doar câteva ore, cei de la Guvern şi-au schimbat radical poziţia şi au permis revenirea sportivilor la antrenamente, începând de astăzi. „Vestea bună e că sportivii legitimaţi vor avea voie, începând de luni, 1 iunie, să meargă la antrenament. Un cadou perfect pentru copiii-înotători cu ocazia <<Zilei Internaţionale a Copilului>>. Vestea mai puţin bună e că există anumite restricţii, pentru a putea face acest lucru. Spun vestea mai puţin bună, deoarece ştiu că e aproape imposibil să se poată deschide toate piscinele din România de 50 de metri / 25 de metri, având în vedere costurile foarte mari de întreţinere“, a avertizat Potec, în condiţiile în care, în România, erau puţine piscine funcţionale, şi înainte de pandemie.
 
„Ne batem joc de toată naţiunea!“
 
La fotbal, propunerile Guvernului, cel puţin, două dintre ele, au fost, de-a dreptul şocante! În primul rând, la un moment dat, s-a pus problema închiderii echipelor în cantonament, până la finalul campionatului, adică până la finalul verii, aproape! Iar apoi, s-a luat în calcul excluderea unei echipe din competiţie, dacă la ea apare şi un singur caz de coronavirus pe parcursul întrecerii. Ceea ce nu se întâmplă în nicio altă ţară, care a dat deja drumul la fotbal. Şi sunt multe ţări, în frunte cu Germania, Cehia, Ungaria sau Serbia, ca să dăm doar câteva exemple.
 
După o revoltă în toată regulă, cu declaraţii dure, date inclusiv de oameni cu greutate, precum Gică Popescu, aceste idei bizare au căzut. Drept urmare, echipele vor ieşi din izolarea din cantonament. Jucătorii vor merge acasă, urmând să revină, zilnic, la antrenament. Chiar şi aşa, Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), i-a criticat vehement pe cei care vin cu astfel de propuneri absurde.
 
„E normal să le dai drumul acasă fotbaliştilor după 7 zile, la neveste, sunt tineri toţi. Explodează hormonii în ei şi în nevestele de acasă. Toate recomandările astea în pandemie au venit de la nişte moşi, care n-au făcut în viaţă lor sport şi au ajuns pe funcţii mari la Guvern. Nişte gloabe, care habar n-au de sport! De aici toată nenorocirea. Ne batem joc de toată naţiunea“, a spus Dragomir la Radio Sport 1.
În ţara mea, oamenii gândesc cu fundul, nu cu capul. Normal că mă supăr! Oamenii n-au inteligenţă, minte, creier în cap. 
Gigi Becali despre măsurile propuse
 
Şeful statului ar trebui să aibă consilieri care să se priceapă. Am luat-o razna. Nu se poate, aşa, după ureche, nu suntem lăutari. E o ameţeală totală.
Sorin Cîrţu preşedinte CS U Craiova
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: