România – Feroe va marca un moment important pentru naţională: ce spun tricolorii despre un debut aşteptat de toţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Andone
Florin Andone

Primul meci oficial al tricolorilor în 2015, România – Feroe (duminică, ora 19.00, TVR 1) le va permite celor prezenţi pe „Ilie Oană“ să-l vadă la lucu pe un jucător pe care până acum l-au putut admira doar din faţa televizorului.

În absenţa lui Marica şi Bogdan Stancu, amândoi scoşi, momentan, din circuit din cauza unor probleme medicale, lotul României pentru partida cu Insulele Feroe (duminică, ora 19.00, TVR 1) cuprinde doar trei atacanţi: Rusescu, Keşeru şi Andone. 

Dacă primii doi se bat pentru titularizare în atacul naţionalei, în schimb, Florin Andone (21 de ani) are cele mai mari şanse de a fi introdus pe teren pe parcursul jocului. Cu acest prilej, vârful legitimat la Cordoba, ultima clasată din La Liga, îşi va face debutul în prima reprezentativă.

Astfel, ne vom lămuri cât de bun e fotbalistul care a plecat din ţară, acum mai bine de şapte ani, iar în acest sezon a bifat 11 prezenţe şi patru goluri în prima ligă spaniolă.

„E un băiat educat“

Până să joace pentru România, duminică, la Ploieşti, Florin Andone a fost „evaluat“ de colegii săi de la echipa naţională.

„L-am primit foarte bine, e un băiat educat, sunt convins că se va integra foarte repede în colectiv. A obinut rezultate bune în Spania, a marcat foarte multe goluri în ultima perioadă. Mă bucur pentru performanţele lui şi sper să continue în acelaşi mod şi la echipa naţională. Cu toţii cred că îl vom ajuta să marcheze, dacă va debuta. Şi îi urez mult succes şi sper să o facă“, a declarat Alex Maxim la Digi Sport.

Vârful lui Cordoba nu prea a fost surprins de convocarea sa pentru partida cu Feroe. „Eu cred că ultimele meciuri am jucat bine şi poate am meritat lucrul ăsta. De acum încolo, totul va depinde de mine. Dacă o să mă antrenez bine şi o să joc bine, poate o să mai vin la lot. Dacă nu, nu!“, a explicat Florin Andone.

L-am urmărit pe Andone în campionatul Spaniei, e un jucător foarte bun şi mă bucur că face parte din echipa naţională. Alex Chipciu mijlocaş România  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite