România debutează în preliminariile Cupei Mondiale 2014. Obiectivul – calificarea la Mondialul din Brazila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala României va începe vineri seara o nouă aventură pentru calificarea la Cupa Mondială din 2016 din Brazilia. Tricolorii vor fi fi în grupa D a preliminariilor alături de Olanda, Ungaria, Turcia, Estonia şi Andorra, iar primul meci îl vor juca în deplasare, în Estonia.

Obiectivul lui Victor Piţurcă pentru aceste preliminarii este calificarea la Cupa Mondială din 2014. Primul meci disputat de tricolori este cel de vineri seara (ora 21), contra Estoniei, în deplasare. Chiar dacă la prima vedere, România are prima şansă la victorie, statisticile şi locul ocupat de adversari în clasamentul FIFA contrazic această stare de fapt.

Potrivit specialiştilor, dacă vrea să se califice, România nu trebuie să facă paşi greşiţi în compania unor adversari precum Estonia sau Andorra, iar din duelurile cu Ungaria, Turcia şi Olanda naţionala trebuie să obţină cât mai multe rezultate pozitive.
Calculele lui Victor Piţurcă sunt simple, vrea şase puncte din primele două partide din preliminarii, cu Estonia şi cu Andorra (pe teren propriu). După aceste două meciuri, urmează adversarii de calibru din grupa de calificare, Turcia (12 octombrie) şi Olanda (16 octombrie), dueluri la finalul cărora se va cunoaşte parţial dacă tricolorii rămân în cursa de calificare. Cert este că pentru a se califica la Mondiale, România trebuie să câştige grupa sau să se claseze pe locul secund, poziţie care îi va permite să joace un baraj de calificare.
Pentru disputa cu Estonia de vineri seara, Piţurcă cunoaşte deja echipa de start, cu excepţia portarului. Opţiunile selecţionerului sunt Lobonţ, Tătăruşanu şi Pantilimon. Dintre cei trei, cele mai mari şanse de a fi titular le are Pantilimon, chiar dacă nu prinde tot timpul prima echipă la Manchester City.
De menţionat este că Victor Piţurcă a mizat pe foarte mulţi tineri la prima convocare sub tricolor, ceea ce înseamnă că selecţionerul vrea să întinerească lotul primei reprezentative în vederea calificării la Mondialul din Brazilia. Cu toate acestea, tehnicianul nu a renunţat la unii jucători cu experienţă precum Răzvan Raţ, Lobonţ, Marica, Marius Niculae.
Ceea ce mai trebuie precizat este că Piţurcă a fost ultimul antrenor care a calificat România la un turneu final, Euro 2008.

Iată programul partidelor din grupa D a preliminariilor pentru CM 2014:

2012
7 septembrie: Andorra - Ungaria, ESTONIA - ROMÂNIA şi Olanda - Turcia
11 septembrie: Turcia - Estonia, ROMÂNIA – ANDORRA şi Ungaria – Olanda
12 octombrie: TURCIA – ROMÂNIA, Estonia – Ungaria şi Olanda – Andorra
16 octombrie: ROMÂNIA – OLANDA, Ungaria – Turcia şi Andorra – Estonia
 

2013
22 martie: UNGARIA – ROMÂNIA, Andorra – Turcia şi Olanda – Estonia
26 martie: Turcia – Ungaria, Estonia – Andorra şi OLANDA – ROMÂNIA
6 septembrie: Turcia – Andorra, ROMÂNIA – UNGARIA şi Estonia – Olanda
10 septembrie: Ungaria – Estonia, ROMÂNIA – TURCIA şi Andorra – Olanda
11 octombrie: ANDORRA – ROMÂNIA, Estonia – Turcia şi Olanda – Ungaria
15 octombrie: Turcia – Olanda, ROMÂNIA – ESTONIA şi Ungaria - Andorra

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite