Echipa României, a treia cădere consecutivă în clasamentul FIFA. Pe ce loc a ajuns naţionala lui Cosmin Contra

Echipa României, a treia cădere consecutivă în clasamentul FIFA. Pe ce loc a ajuns naţionala lui Cosmin Contra

România a coborât de pe locul 28 pe locul 31, cu un total de 1.490 de puncte, în clasamentul FIFA/Coca-Cola dat publicităţii joi.

Este pentru a treia oară la rând când echipa naţională pierde poziţii în ierarhia făcută de forul mondial. În iunie am pierdut 2 locuri, în timp ce în luna iulie am coborât încă unj loc.

În această lună, "tricolorii" au pierdut cu 1-2 meciul jucat acasă cu Spania şi au învins, cu 1-0, tot pe teren propriu, Malta, în preliminariile Euro-2020

Adversarele tricolorilor din grupa preliminară F pentru Campionatul European, ocupă următoarele poziţii: locul 7, în urcare de pe locul 8, Spania (1.631 puncte); locul 18, staţionare, Suedia (1.560 de puncte); locul 47, în urcare de pe 50, Norvegia (1.435 de puncte); locul 109, în coborâre de pe locul 108, Insulele Feroe (1.191 de puncte); locul 179, în urcare de pe locul 181, Malta (933 de puncte). Următorul clasament va fi dat publicităţii la 24 octombrie.

Primele 10 poziţii în clasamentul FIFA

1. Belgia         1.752 puncte
2. Franţa         1.725
3. Brazilia       1.719
4. Anglia         1.662
5. Portugalia  1.643
6. Uruguay     1.639
7. Spania       1.631
8. Croaţia       1.625 
9. Columbia   1.622
10. Argentina 1.614

Clasamentul integral poate fi consultat aici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: