UPDATE Romania - Andorra 4-0 / Foarte mari cu cei mai mici. Clasamentul grupei D

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a bifat cea de-a doua victorie din preliminariile Cupei Mondiale, cu Andorra. FOTO Mediafax
România a bifat cea de-a doua victorie din preliminariile Cupei Mondiale, cu Andorra. FOTO Mediafax

O victorie cu 1-0 ar fi însemnat suficient pentru Victor Piţurcă, pentru a acorda calificativul "perfect" startului echipei naţionale în campania de calificare la Mondialul din Brazilia.

Impresia, însa, era ca la 2-0, Andorra, dacă s-ar fi străduit mai mult, ne-ar fi putut pune reale probleme. Acesta a fost scorul pauzei, marcatori fiind Torje (reluare din 10 metri în minutul 24) şi Lazăr (şut de la 25 de metri în minutul 44). Partea a doua a fost o plictiseală generală pentru cei 19.000 de spectatori, afluenţa publicului aproape speriindu-i pe jucători.

N-au mai avut nicio ocazie, în repriza a doua, până în minutul 88, când Lazăr a ratat incredibil. Găman (minutul 93, reluare cu capul) şi Maxim (minutul 93, acţiune spectaculoasă) au pecetluit scorul final, iar România şi-a arătat muşchii cu piticii grupei.

România:
Lobonţ - Măţel, Găman, Chiricheş, Raţ - Bourceanu, Lazăr - Torje, Grozav, Tănase - Marica

Andorra: Gomes - Rodrigues, E. Garcia, Lima, Pujol - Vieira, Ayala, Gomez, Clemente, Lorenzo - M. Garcia

Imediat după încheierea partidei, selecţionerul Victor Piţurcă a făcut şi câteva declaraţii: "Băieţii mi-au demonstrat şi în Estonia, şi la antrenamente că merită să fie din nou titulari. Nu ştiu dacă am fost inspirat: Lobonţ şi Marica s-au accidentat, alţi jucători au dat semne clare de oboseală. Publicul a fost fantastic, vreau să le mulţumesc personal. Mi-aş dori totuşi să fie mai îngăduitor cu unii jucători, cum a fost azi cazul lui Tănase. Vorbim de organismul unui om, care nu poate reacţiona meci de meci la fel.

Cât despre Maxim, m-am bucurat mai ales că a intrat şi a revigorat jocul. Am vrut să încep cu el titular, dar la ultimul antrenament mi-am dat seama că încă nu e gata pentru prima echipă", a spus Piţurcă la finalul întâlnirii cu Andorra.

Graţie succesului de marţi seara, România conduce grupa D preliminară, având şase puncte din şase posibile şi cel mai bun golaveraj.

1. România - 6 puncte (6-0)

2. Olanda - 6 puncte (6-1)

3. Ungaria - 3 puncte (6-4)

4. Turcia - 3 puncte (3-2)

5. Estonia - 0 puncte (0-5)

6. Andorra - 0 puncte (0-9)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite