Româncele fac furori la Praga: Halep - Begu, astăzi în semifinale! Ce spun cifrele

Româncele fac furori la Praga: Halep - Begu, astăzi în semifinale! Ce spun cifrele

Halep - Begu, în semifinalele turneului de la Praga

Simona îşi rezervase, încă de vineri, locul între ultimele patru jucătoare rămase în competiţie, iar Irina a ajuns şi ea acolo, după o partidă începută vineri seară şi încheiată, sâmbătă.

Tenisul feminin românesc a început bine perioada de după pandemie! La Praga, am avut trei sportive care au trecut de turul I, Simona Halep (2 WTA), Irina Begu (82 WTA) şi Ana Bogdan (92 WTA), iar primele două au avansat până în semifinale, unde,  astăzi, se vor întâlni într-un duel sută la sută românesc! Şi, atenţie, doar ghinionul a făcut ca Ana Bogdan să părăsească turneul de la Praga, în sferturi, ea fiind nevoită să abandoneze din pricina unei accidentări suferite în primul set, când o conducea pe Kristyna Pliskova (69 WTA) cu 5-2.
 
Revenind la partidele de sâmbătă, ziua a început cu victoria Irinei Begu în faţa lui Sorribes Tormo (84 WTA). Confruntarea din sferturi se oprise, vineri seară, din cauza ploii. Irina a luat primul set cu 6-2, l-a cedat pe al doilea cu 4-6, însă, în decisiv, nu prea a avut emoţii. Românca a condus cu 4-1 şi a tranşat partida cu 6-2.
 
Ajunsă în semifinale, Begu va reveni pe teren, tot astăzi, în duelul cu Simona Halep. Acest meci se va disputa după prima semifinală, cea dintre Pliskova (69 WTA) şi Mertens (23 WTA).
 
Cum acest meci e programat să înceapă de la ora 14.00, cel mai probabil, Halep şi Begu vor intra pe teren, după ora 16.00 (Digi Sport 2).
6
victorii în şase meciuri are Simona Halep cu Irina Begu. Ultima dată, a învins-o, în semifinale, la Shenzhen 2018, scor 6-1, 6-4.

1
set a luat Irina Begu în confruntările cu Simona Halep, un 6-0, la Madrid 2016, în sferturi. Atunci, a pierdut cu 3-6, 6-0, 1-6.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările