Roger Federer a pus mâna pe singurul trofeu care-i lipsea: Cupa Davis. Palmaresul fenomenal al elveţianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismanul Roger Federer a devenit, duminică, al patrulea jucător din istorie care a câştigat Cupa Davis şi toate turneele de Grand Slam, după ce Elveţia a învins, cu scorul de 3-1, formaţia Franţei.

Federer, în vârstă de 33 de ani, se alătură australianului Rod Laver, americanului Andre Agassi şi spaniolului Rafael Nadal.

Roger Federer a câştigat în acest an Cupa Davis şi are în palmares 17 titluri de Grand Slam.

Rod Laver a cucerit de cinci ori Cupa Davis (1959, 1960, 1961, 1962 şi 1973) şi a câştigat 11 titluri de Grand Slam, Andre Agassi s-a impus de trei ori în Cupa Davis (1990, 1992 şi 1995) şi a obţinut opt titluri de Grand Slam, iar Rafael Nadal a cucerit de patru ori Cupa Davis (2004, 2008, 2009 şi 2011) şi a câştigat 14 titluri de Grand Slam.

Echipa Elveţiei a câştigat Cupa Davis pentru prima oară în istorie, după s-a impus cu scorul de 3-1 în întâlnirea cu Franţa, în urma victoriei lui Roger Federer în faţa lui Richard Gasquet, scor 6-4, 6-2, 6-2.

Vineri, elveţianul Stan Wawrinka l-a învins, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-3, 6-2, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, iar Gael Monfils s-a impus, cu scorul de 6-1, 6-4, 6-3, în faţa lui Roger Federer.

Perechea elveţiană Roger Federer/Stan Wawrinka a învins, cu scorul de 6-3, 7-5, 6-4, cuplul francez Richard Gasquet/Julien Benneteau, sâmbătă, la Villeneuve d'Ascq, iar duminică Roger Federer a trecut de Richard Gasquet, scor 6-4, 6-2, 6-2.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite