La fotbal mă uit doar atunci când joacă echipa naţională (şi nici atunci mereu, doar când se zvoneşte că jucătorii şi-au pus ghetele alea bune, care dau şi goluri nu doar pase-n păpuşoi). În ultimul timp, mai arunc câte-un ochi la "tenisul mare", la WTA (atunci când joacă Halep, Cîrstea, Begu, Niculescu sau Ashleigh Barty). Aseară târziu, m-am trezit uitându-mă la Roland Garros: începuse meciul dintre oldtimer-ul Federer (39 de ani, locul 8 ATP) şi newcomer-ul Koepfer (27 de ani, locul 59 ATP) şi se anunţa "un caft" cu miză mare.

Un "antrenament" cât o finală

De la tata am învăţat că, atunci când nu ştiu exact cine-mi doresc să câştige, să ţin cu ăl' cu şanse mai mici de victorie: dacă ar fi să piardă, m-aş consola cu gândul că era de aşteptat, însă satisfacţia ar fi imensă atunci când ar ieşi învingător. Doar că aseară n-am putut deloc să ţin cu neamţul, ba chiar mi s-a părut că Federer e în inferioritate, cu cei 12 ani diferenţă de vârstă în traistă.

Înfruntările băieţilor sunt atât de diferite de-ale fetelor: rachetele lovesc cu putere mingea pe care-aproape că n-o vezi de la televizor, sportivii sar jumătate de metru în aer atunci când pasează cu reverul, arbitrul pierde şirul aşilor, jucătorii ajung de pe tuşă la fileu în câteva secunde! Ritmul e atât de alert încât ai zice că totul e gata-n jumătate de oră; doar că tenisul e cel mai impredictibil joc pe care-l cunosc. "C-aşa-i în tenis!".

Meciul de-aseară a început la ora 22 (ora Bucureştiului), fără public (de la ora 21 suporterii sunt obligaţi să părăsească tribunele, din cauza stării de urgenţe din Franţa). Din "tribuna tv", e ciudat să auzi atât de clar zgomotul mingilor, icnelile şi înjurăturile jucătorilor, indicaţiile arbitrilor de scaun sau de linie. Senzaţia e că asişti la o transmiune în direct a unui antrenament, singurul lucru care te duce cu gândul că priveşti un meci de Grand Slam e fileul cu stâlpi de lemn de pe Arena Philippe Chatrier.

Un scuipat necâştigător

Pitbull-ul Koepfer (jucător de care până aseară nu auzisem) îşi umfla pieptul la fiecare servă, lovea înapoi năpraznic şi îşi alerga adversarul pe tot terenul, schimbând ritmul la fiecare două lovituri de rachetă. Dinspre partea lui de fileu, nici urmă de trac - chiar dacă juca împotriva câştigătorului a 20 (!!!) de Grand Slam-uri. În partea cealaltă a terenului, vedeta ATP-ului transpira abundend de la primele gameuri şi încerca să ţină pasul cu etuziasmul tinereţii. După o oră şi 4 minute, primul set este câştigat de Federer, la tie-break (6-7).

Sunt grei bătrânii de pornit,
Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!

(George Coşbuc)

Scorul celui de-al doilea set a fost acelaşi, doar că pe dos (7-6), de data asta pentru Koepfer. În cel de-al treilea set, neamţul (care era din ce în ce mai agitat şi mai nervos, vociferând la fiecare minge pierdută) a scuipat pe terenul lui Federer (şi pe decizia arbitrului de scaun) atunci când challenge-ul cerut nu i-a fost favorabil. Urât, foarte urât herr Dominik! Ultimele două seturi au fost adjudecate cu multă muncă de către elveţian (6-7, 5-7), principalele atuuri al acestuia fiind experienţa şi rezistenţa (mai mult psihică decât fizică).