Rezultat mare pentru viitorul fotbalului românesc: naţionala sub 18 ani a impresionat în amicalul cu Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii pregătiţi de Florin Bratu au încheiat anul 2017 cu o partidă de pregătire disputată pe stadionul „Enrico Rocchi“ din Viterbo.

Dacă în trecut, tricolorii mici erau victime sigure în astfel de partide, de această dată, scorul a arătat că există perspective bune.

Puştii pregătiţi de Florin Bratu au rezistat în deplasare pentru un 0-0 dătător de speranţe. „Rezultatul arată că suntem pe un drum bun. Sunt mândru de jucători pentru felul în care au înţeles să se implice, să pună în practică strategia pe care am lucrat-o“, a declarat fostul dinamovist, potrivit Digi Sport.

Şi directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mihai Stoichiţă, a salutat rezultatul obţinut de România U18.

„E o performanţă, realmente o performanţă! Mă bucur că Florin Bratu a reuşit într-un timp atât de scurt şi cu unii jucători de la echipe anonime să formeze o echipă care a fost egala unui adversar cu fotbalişti de la nume mari din Italia. Mă bucură rezultatul şi pentru că, înaintea venirii lui Bratu, la această categorie de vârstă, U18, Italia ne învingea categoric, deşi folosea o echipă cu un an mai mică decât a noastră. La final, chiar puteam câştiga, dacă marcam la o fază în care am scăpat unu contra unu cu portarul advers. E un punct de plecare excelent în construcţia pe care vrem să o realizăm cu această echipă naţională“, a spus „Lippi“.

România U18: Ionuţ Rus – Levent Oltay, Marius Leca, Alexandru Bran, Sorin Şerban - Marian Şerban, Ricardo Farcaş (Alexandru Mitracu 76) - Alexandru Ţârlea (Valentin Mihăilă 85), Antonio Sefer, Nandor Tamas - Alexandru Pop (Radu Chiriac 89). Selecţioner: Florin Bratu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite