Reghecampf s-a despăţit de Al Wasl! Ce spune Gigi Becali despre o eventuală revenire a antrenorului la FCSB

Reghecampf s-a despăţit de Al Wasl! Ce spune Gigi Becali despre o eventuală revenire a antrenorului la FCSB

Colaborarea dintre Laurenţiu Reghecampf şi clubul Al-Wasl a încetat începând de astăzi, a anunţat gruparea din Emiratele Arabe Unite.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Clubul Al Wasl este de acord cu demisia lui Laurenţiu Reghecampf şi îl desemnează pe tehnicianul Salem Rabi să conducă echipa în antrenamentul următor, până când se va ajunge la un acord şi se va semna un contract cu un nou antrenor principal”, se arată în postarea celor de la Al Wasl, citată de digisport.ro.
 
Despărţirea are şi un iz de demitere, aceasta având loc după înfrângerea ruşinoasă pe care Al Wasl a încasat-o, vineri, în campionat, 4-1, de la Bani Yas, echipă pregătită de Daniel Isăilă.
 
”Da, suntem în tratative acum! Laurenţiu le-a cerut celor de la club să-l lase să plece, pentru că îşi dorea o nouă provocare. Conducerea lui Al Wasl a fost de acord cu cerinţa lui, astfel că despărţirea s-a produs fără probleme”, a spus Anamaria Prodan Reghecampf pentru digisport.ro.
 
Soţia antrenorului a lăsat de înţeles că sunt şanse ca Reghecampf să revină şi la FCSB, mai ales că staff-ul său este deja acolo, dar că totul se va decide zilele viitoare. Întrebat despre şansele de reuşită ale acetei mutări, Gigi Becali a negat această variantă. "Şi ce vreti să fac eu? Voi nu ştiţi că am antrenor la echipă? Nu ştiu ce a făcut Reghe. V-am spus că nu vreau să mai vorbesc" a spus Becali, duminică, pentru Prosport
 
Prins de două ori cu minciuna 
 
În noiembrie 2018, dat afară de la Al-Wahda, tehnicianul român a fost desfiinţat de jurnaliştii arabi, însă a răspândit ştiri false în presa din România pentru a-şi salva cota. Atunci, la finalul mandatului la Al-Wahda, în ţară s-a scris că „Reghe“ a demisionat, pe când, în realitate, el a fost dat afară.
 
Nu a fost prima dată când Laurenţiu Reghecampf a împrăştiat minciuni în ţară la finalul mandatelor sale în fotbalul arab. A procedat identic şi atunci când a fost concediat de la Al-Hilal (Arabia Saudită) în 2015. Atunci, „Reghe“ a susţinut că el a fost cel care a dorit să plece. „Pe mine nu m-a dat nimeni afară, nu m-a obligat nimeni să plec. M-a determinat cel mai mult să fac acest pas faptul că preşedintele şi-a dat demisia“, a spus Reghecampf la Digi Sport. 
 
Când a fost invitat la o emisiune televizată, în Dubai, a fost nevoit să admită că a fost concediat de Al-Hilal. „După finala pierdută în Cupa Coroanei Prinţului, preşedintele Abdulrahman Bin Musaad a demisionat, iar înlocuitorul lui, Mohammad Al-Hamidani, mi-a vorbit foarte urât şi m-a anunţat că sunt concediat“, a povestit românul la postul MBC.
 
De-a lungul carierei, Reghecampf a mai antrenat la Gloria, U Craiova, FC Snagov, Chiajna, FCSB (în două mandate), Al Hilal, Litex şi Al Wahda.
 
Palmaresul tehnicianului cuprinde 6 trofee, două titluri (2012-2013 şi 2013-2014), o Supercupă şi o Cupă a Ligii cu FCSB, la care se adaugă Cupa Ligii şi Supercupa cu Al-Wahda. În ancheta gsp.ro, a fost desemnat cel mai bun antrenor romanul al anului 2012.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările