Regh€campf umple Steaua de bani: cum a adus 2,3 milioane de euro în conturile clubului în doar două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reghecampf (dreapta) va lucra cu Pintilii şi la Al-Hilal
Reghecampf (dreapta) va lucra cu Pintilii şi la Al-Hilal

Tehnicianul de 38 de ani a devenit principalul finanţator al formaţiei din Ghencea, de când a semnat cu cei de la Al-Hilal.

Ca antrenor al Stelei, Laurenţiu Reghecampf a adus trei trofee în vitrina clubului. Ca fost antrenor al roş-albaştrilor, a devenit un personaj extrem de profitabil pentru campioana României.

Mai întâi, s-a „transferat“ el la Al-Hilal, mutare pentru care saudiţii au plătit 500.000 de euro ca să obţină dezlegarea antrenorului. Odată instalat la vicecampioana Arabiei Saudite, Reghecampf a început să lucreze tot în folosul Stelei. 

Chiar dacă în zona Golfului Persic rar se întâmplă ca un antrenor, care e la prima experienţă în ţările arabe, să aibă ultimul cuvânt la transferuri, „Reghe“ şi-a strecurat o clauză importantă în contractul cu Al-Hilal. El a obţinut dreptul de a lua un străin la echipă, iar, la început, a oscilat între Szukala şi Pintilii.

Totuşi, săptămâna trecută, mijlocaşul ecuadorian al saudiţilor, Alejandro Castillo, s-a accidentat grav într-un amical disputat de ţara sa cu Mexic. A fost momentul în care „Reghe“ le-a cerut şefilor de la Al-Hilal să demareze negocierile pentru aducerea lui Pintilii. 

Salariul creşte de la un sezon la altul

Mai întâi, arabii s-au înţeles cu „închizătorul“ de 29 de ani. Acesta a bătut palma cu formaţia din Riad pentru un contract pe trei ani în care salariul de 1,5 milioane de euro va creşte de la o stagiune la alta.

Apoi, vicecampioana Arabiei Saudite a intensificat tratativele cu Steaua. Prima ofertă a arabilor: 700.000 de euro. Suma cerută, iniţial, de bucureşteni: două milioane de euro. Într-un final, părţile s-au înţeles pentru 1,8 milioane de euro, banii urmând să fie viraţi în trei tranşe în contul formaţiei din Ghencea.

Câştig dublu pentru Pandurii

Nu doar Steaua va câştiga financiar de pe urma plecării lui Pintilii. Acesta a fost adus în Ghencea, în iulie 2012, de la Pandurii Târgu-Jiu. La vremea respectivă, gorjenii au încasat 750.000 de euro pentru vânzarea mijlocaşului, dar mutarea a fost un „transfer cu coadă“. Adică Steaua s-a angajat să le dea Pandurilor şi 20% dintr-un viitor transfer. 

În aceste condiţii, acum din suma de 1,8 milioane de euro plătită de saudiţi, 360.000 vor merge în contul gorjenilor. Aceştia pot câştiga însă şi altfel de pe urma plecării lui Pintilii la Al-Hilal. Principalul candidat pentru înlocuirea „închizătorului“ e un jucător de la Pandurii: Paul Anton (23 de ani). Acesta e evaluat la două milioane de euro de site-ul transfermarkt.co.uk, dar Steaua ar urma să achite 500.000 de euro în schimbul său, urmând ca, la fel ca în cazul lui Pintilii, Pandurii să încaseze un procent important dintr-un viitor transfer al lui Anton. 

Cine preia banderola?

Plecarea lui Pintilii umple contul Stelei, dar lasă echipa fără căpitan. Cum şi Tătăruşanu a părăsit clubul, aproape sigur, banderola va ajunge fie la Chipciu, fie la Sânmărtean.

Insistă şi pentru Szukala

Saudiţii şi-au respectat promisiunea şi au transferat jucătorul dorit de Reghecampf. Totuşi, acesta insistă pe lângă prinţul Bin Musaad, omul cu banii la Al-Hilal, şi pentru o altă achiziţie, tot din Ghencea. „Reghe“ vrea să renunţe la fundaşul brazilian, Digao, şi, în locul său, să-l ia pe Szukala. „Nu te grăbi. Vezi şi fundaşii pe care îi avem noi pe listă şi, după ce evaluezi toate opţiunile, ne vedem din nou şi discutăm“, i-a transmis Bin Musaad lui Reghecampf.

„Reghe“ îl imită pe Oli

Traseul şi deciziile luate până acum de Reghecampf seamănă foarte mult cu cele ale lui Olăroiu. În 2007, Oli a părăsit Steaua tot pentru Al-Hilal, iar prima sa achiziţie importantă a fost Mirel Rădoi, tot un „închizător“. Numai că Steaua a câştigat mult mai mult de pe urma plecării lui Rădoi la Riad: şase milioane de euro.

Alţi români care au evoluat în Arabia Saudită

Nume Club

Sorinel Chivu Al-Wahda

Nicolae Poenaru Al-Wahda

Robert Frumoca Al-Wahda

Ilie Lazăr Al-Hilal

Ionuţ Lupescu Al-Hilal

Mirel Rădoi Al-Hilal

Radu Neguţ Al-Ittifaq

Dorel Stoica Al-Ittifaq

Cristian Dănălache Al-Ittifaq

Nicolae Grigore Al-Ittifaq

Răzvan Cociş Al-Nassr

Ovidiu Petre Al-Nassr

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite