Rednic face scandal în Belgia, după ce a fost dat afară de Standard: "Preşedintele are nevoie de o marionetă, nu de mine"

Rednic face scandal în Belgia, după ce a fost dat afară de Standard:

Rednic a stat doar 7 luni la Standard Liege

Mircea Rednic a fost demis din funcţia de antrenor principal la Standard Liege, chiar dacă a reuşit să califice echipa belgiană în Liga Europa.

"Puriul" a fost extrem de dezamăgit de decizia lui Standard şi l-a atacata în termeni duri pe preşedintele clubului. " Dacă Adrian Cristea este motivul renunţării la mine, atunci există un singur cuvânt: penibil. A fost decizia mea şi ca antrenor am refuzat intervenţia unor oameni din club. Nu pot primi lecţii de la preşedintele clubului. Roland Duchatelet nu are nevoie de un antrenor bun, ci de o marionetă care să-l aprobe şi facă tot ce i se spune. Cred că ăsta e adevăratul motiv al demiterii mele. Dacă în locul meu ar fi fost adus Franky Vercauteren sau Rene Girard, înţelegeam. Sunt antrenori de valoare. Dar mi se pare umilitor să fiu comparat cu antrenorul naţionalei de tineret a Israelului", a spus Rednic în cotidianul Het Laatste.

 Replica preşedintelui nu  s-a lăsat aşteptată: ""Te poţi despărţi de un antrenor cu rezultate bune? Da, Anderlecht a făcut acest lucru cu Jacobs şi încă sunt campioni. Când un antrenor îşi dă seama că nu a făcut alegeri bune, trebuie să accepte, nu să încerce să demonstreze contrariul. Cu Anderlecht (n.r. - la eşecul cu 0-2 din 5 mai), când l-a trimis în teren pe Cristea, ceva s-a rupt...", a spus Duchâtelet în presa belgiană.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: