Real Madrid a câştigat El Clasico, la Barcelona, în faţa a peste 86.000 de spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
real madrid

Real Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), rivala FC Barcelona, în etapa a X-a a campionatului spaniol LaLiga.

Fundaşul David Alaba a marcat cu un şut spectaculos de pe partea stângă, în minutul 32. Acesta a fost prima reuşită a jucătorului austriac în tricoul madrilenilor, pe care-l poartă de vara trecută.

Tot pe contraatac, Lucas Vazquez a dublat avantajul oaspeţilor, în minutul 90+4, după ce a împins în poartă balonul respins în faţă de Ter Stegen, în urma unui şut al lui Asensio.

În minutul 90+7, Kun Aguero a marcat golul de onoare al gazdelor, reluând balonul în poartă după o centrare pe jos a lui Sergino Dest, de pe partea dreaptă. Şi Aguero este la primul gol pentru noua lui echipă, FC Barcelona

La meci au asistat 86.422 de spectatori, o audienţă record în Spania în timpul pandemiei de coronavirus, dar cea mai slabă din ultimele zece ediţii ale acestui derbi în Catalonia.

Real este pe primul loc, cu 20 de puncte, la egalitate cu FC Sevilla şi Real Socedad, de pe lcourile 2-3. Toate aceste echipe au jucat câte nouă meciuri.

Osasuna este pe locul 4, cu 18 puncte, iar Atletico Madrid, pe locul 5, cu 17 puncte, dar cu două jocuri mai puţin.

FC Barcelona este pe locul 8, cu 15 puncte, acumulate tot din nouă partide.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite