Real Madrid, campioana Europei: filmul şi rezumatul unei finale fantastice, plus tot ce nu s-a spus la televizor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

66.000 de spectatori la Cardiff, plus telespectatori din peste 200 de ţări au fost răsfăţaţi cu un meci senzaţional oferit de Real Madrid şi Juventus în ultimul act al Ligii Campionilor.

Cortina a căzut peste acest sezon al fotbalului european cu un meci magnific la capătul căruia Real Madrid a cucerit al 12-lea trofeu de Liga Campionilor, un record pentru această competiţie, în timp ce Juventus a ratat şansa unui triumf în Ligă după 21 de ani. Mai trist însă e că un portar legendar, Gianluigi Buffon (39 de ani) rămâne fără cel mai râvnit trofeu la nivel de cluburi.

*Italienii s-au mândrit cu o defensivă fabuloasă, venind la Cardiff:  cinci partide fără gol primit în cele şase jocuri disputate în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor din această stagiune. De partea cealaltă, Real Madrid, o maşină de înscris goluri: 191 în toate competiţiile până sâmbătă seara.

*Juventus a început mai bine finala. A avut două şuturi pe spaţiul porţii în primele patru minute, iar după şapte minute, Pjanici l-a testat serios pe Navas cu o „torpilă“ lansată din afara careului.

*Min. 20 - Primul atac consistent Real Madrid: balonul a circulat pe traseul Kroos - Benzema - Ronaldo - Carvajal, apoi a venit centrarea lui Carvajal de pe dreapta, iar Ronaldo a marcat din prima, fără preluare, balonul fiind şi uşor deviat.

*A fost golul 41 din acest sezon pentru Cristiano Ronaldo. Portughezul are un total de 105 reuşite în Liga Campionilor. Stadionul din Cardiff îi aduce noroc lui CR7 care, sâmbătă, a punctat pentru a 4-a oară pe această arenă.

*Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care a înscris în trei finale ale Ligii Campionilor (2008 cu Chelsea pentru Manchester United, 2014 cu Atletico Madrid, 2017 cu Juventus). Statisticile lui Ronaldo sunt cu atât mai impresionante cu cât Ronaldo n-a marcat în primele sale 26 de apariţii în Liga Campionilor! 

*Golul din care Ronaldo a deschis scorul a fost reuşita cu numărul 500 pentru Real Madrid de când competiţia s-a numit Liga Campionilor, în sezonul 1992-1993. „Galacticii“ au cele mai multe reuşite în această competiţie în care podiumul e completat de Barcelona (459) şi de Bayern Munchen (415). 

*De reţinut: golul 1 în Liga Campionilor pentru Real a fost înscris de chilianul Ivan Zamorano, iar reuşita 400 a fost semnată de Cristiano Ronaldo.

*Min. 27 - Gol fabulos Mandzukici. O execuţie fenomenală, demnă de o finală de Liga Campionilor! Control pe piept în careu, apoi o semi-foarfecă care a „catapultat“ mingea peste Navas.

*Min. 54 - Modrici (Real Madrid), primul şut pe spaţiul porţii în repriza a doua. Buffon a reţinut.

*Min. 61 - După o perioadă lungă de dominare Real Madrid, Casemiro a marcat cu un şut fantastic, deviat de Khedira în propria poartă. Al 6-lea gol pentru Casemiro în acest sezon.

*Min. 64 - Gol Cristiano Ronaldo. Modrici a „furat“ un balon la mijlocul terenului, centrare de pe dreapta, iar Ronaldo a apărut la prima bară la finalizare şi a reuşit „dubla“. 

*Cu „dubla“ de sâmbătă, Cristiano Ronaldo a ajuns la şapte goluri în poarta lui Buffon în cinci întâlniri.

*Trei minute şi şase secunde între golurile doi şi trei pentru Real Madrid.

*Min. 84 - Cuadrao, eliminat pentru două galbene (72 şi 84) la 18 minute după ce fusese trimis pe teren. Ce-i drept, al doilea avertisment a fost uşor acordat, după o reacţie exagerată a lui Sergio Ramos.

*Min 90 - Asensio a stabilit scorul final, 4-1, la opt minute după ce a intrat în locul lui Isco. Marcelo a făcut ce a vrut pe stânga, a intrat în careu şi i-a pasat lui Asensio care a punctat fără preluare. A fost golul cu numărul 10 în acest sezon pentru mijlocaşul spaniol de 21 de ani.

*Nicio echipă n-a câştigat mai multe finale ale Ligii Campionilor decât Real Madrid (12 din 15), nicio echipă n-a pierdut mai multe finale decât Juventus (7 din 10).

*Real Madrid e prima echipă care îşi apără trofeul în era Ligii Campionilor. Ultima formaţie care a reuşit acest lucru a fost AC Milan, însă atunci competiţia era Cupa Campionilor Europeni.

*Zinedine Zidane e primul antrenor care cucereşte Liga Campionilor doi ani la rând.

*Juventus n-a câştigat niciodată Serie A şi Liga Campionilor în acelaşi sezon.

*Dani Alves a jucat meciul cu numărul 43 împotriva celor de la Real Madrid.

*19 meciuri între cele două echipe cu cel de sâmbătă: 9 victorii Real Madrid, 8 victorii Juventus.

*Cristiano Ronaldo e al 6-lea fotbalist care reuşeşte o „dublă“ în finala Ligii Campionilor. Ultimul a fost argentinianul Diego Milito pentru Inter Milano în 2010.

*Cristiano Ronaldo a ajuns la 600 de goluri în carieră: Real Madrid (406), Manchester United (118), Sporting Lisabona (5), Portugalia (71).

*Cu reuşita de 3-1, Cristiano Ronaldo l-a depăşit pe Messi în clasamentul marcatorilor din acest sezon al Ligii Campionilor. Portughezul a golgheterul competiţiei din acest sezon cu 12 reuşite, în timp ce Messi s-a clasat pe doi cu 11 goluri. 

*Real Madrid - Manchester United va fi Supercupa Europei la 8 august.

   

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite