Reacţii după victoria României U21 în preliminariile EURO 2021. Ce spun Mirel Rădoi şi „eroul” meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionata U21 a României a învins Ucraina cu 3-0, la finele unui meci care păstrează selecţionata lui Mirel Rădoi în „cărţile” pentru calificare la EURO 2021.

Adrian Petre, autorul unei „duble”, deşi a intrat pe teren în a doua parte a meciului, a contribuit decisiv la rezultatul României.

„Am intrat bine, am ştiut care este rolul meu. Eu zic că este o victorie bună, de aici trebuie să construim. Sper ca antrenorul să nu se obişnuiască să mă lase pe bancă. Sunt fericit de ce am reuşit, dar mai fericit sunt de victoria echipei. Schimbarea de generaţie din primul meci s-a văzut. Suntem un grup unit, la fel ca cea de la EURO 2019. Toate sunt echipe bune, la acest nivel toate sunt cu şanse reale. Mai puţin Malta. Dacă noi jucăm precum azi, vom ajunge pe primul loc. Noi suntem favoriţii la calificare”, a declarat fotbalistul pentru ProX.

„Sunt foarte fericit că am marcat în seara asta, dar şi mai fericit că echipa a câştigat. Vreau să le mulţumesc celor care m-au încurajat după episodul de la U19. Celor care nu au fost alături de mine le transmit că m-au ambiţionat. Când am auzit că jucăm la Ploieşti nu am fost aşa încântat, dar acum sunt foarte bucuros”, a declarat Olimpiu Moruţan, celălalt marcator al meciului, pentru aceeaşi sursă, jucător care a încheiat cu mesajul transmis de Mirel Rădoi: „Ne-a încurajat, ne-a felicitat şi ne-a zis că, dacă o să o ţinem tot aşa, o să ajungem departe”.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite