Reacţia lui Laurenţiu Reghecampf după ce Mihai Stoica a fost condamnat la închisoare cu executare
0Steaua are acum doi oficiali aflaţi după gratii: finanţatorul Gigi Becali a fost arestat în luna mai, anul trecut, iar marţi managerul Mihai Stoica a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
Unul dintre cei cu care Mihai Stoica a colaborat în ultimii ani la Steaua este tehnicianul echipei, Laurenţiu Reghecampf, cei doi afişând o relaţie de prietenie, dincolo de mediul profesional. În contextul sentinţei pe care managerul roş-albaştrilor a primit-o ca urmare a implicării sale în Dosarul Transferurilor, tehnicianul grupării din Ghencea a declarat:
„În vară, când finanţatorul a fost arestat, am vrut cu toţii să reuşim şi să-i facem numai bucurii prin jocul şi victoriile noastre şi am reuşit. Acum, însă, în afară de ambiţie a apărut şi ura, iar eu vă promit că împreună vom reuşi. Avem nevoie de fanii echipei Steaua. Vreau să câştigăm campionatul şi Cupa, dar mai vreau la fiecare meci pe care-l jucăm să fim o echipă, o familie, aşa cum nu a mai existat vreodată la Steaua. Am nevoie de voi. Reghecampf nu pleacă. Este dureros, pentru mine e o lovitură foarte grea“.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Toţi condamnaţii din Dosarul Transferurilor sunt deja în arest