Reacţia lui Christoph Daum după prima înfrângere pe banca României. Care este obiectivul pe care îl ţinteşte acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Poloniei, scor 3-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. A fost prima înfrângere pentru veteranul Christoph Daum (63 de ani), care a mai bifat o victorie, cu Armenia, respectiv două remize, cu Muntenegru şi Kazahstan.

"Trebuia să avem o circulaţie mai bună a balonului, să ne fi creat mai multe ocazii de gol, dar Polonia a fost o echipă foarte bună, foarte concentrată. Diferenţa a fost că n-am reuşit să ne facem jocul, să pasăm şi nu am demonstrat ce am ştiut. Arătaţi-mi un antrenor care se aşteaptă să piardă la un asemenea scor! Am vrut să câştigăm, dar am pierdut în faţa unei echipe care s-a organizat excelent, care a pus mulţi oameni în faţa mingii şi care a marcat foarte repede şi, poate, prea uşor. Au creat superioritate şi mai puteau marca, au fost mai buni decât noi. Am fi vrut să începem bine, dar mingea nu umbla aşa cum doream noi. Am preluat controlul în repriza a doua, am făcut schimbări, dar nu am avut ocazii de gol. Trebuie să ai ocazii dacă vrei să marchezi, dar azi nu a fost posibil. Dacă ma uit la partea matematică, mai avem şanse de calificare, dar trebuie să fim realişti şi să spunem că trebuie să mergem pentru locul al doilea, care ar fi un rezultat foarte, foarte bun la finalul acestor preliminarii. Nu renunţăm, nu e încă pierdut locul întâi", a spus Daum, la TVR.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite