Razvan Lucescu face perfomanţă şi în Asia. Cum s-a calificat echipa românului în semifinalele Ligii Campionilor

Razvan Lucescu face perfomanţă şi în Asia. Cum s-a calificat echipa românului în semifinalele Ligii Campionilor

După rezultatele excelente obţinute la PAOK Salonic, unde a reuşit în ultimul sezon să câştige eventul, Răzvan Lucescu continuă seria succeselor şi în aventura arabă,

Ştiri pe aceeaşi temă

Al Hilal, echipa antrentă de român, s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor Asiei, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia Al Ittihad, în manşa a doua a sferturilor de finală. În tur, scorul a fost 0-0.

Cele două echipe din Arabia Saudită s-au aflat la egalitate la pauză, după golurile marcate de Andre Carillio '44 (pentru Al Hilal) şi Al Sahafi '10.

În repriza a doua, formaţia lui Lucescu a obţinut victoria după reuşitele lui Al Dawsari '48 şi Sebastian Giovinco '78.

În semifinale, Al Hilal va evolua cu Al Saad din Qatar, echipă antrenată de fostul internaţional spaniol Xavi, care a eliminat în sferturile de finală formaţia saudită Al Nassr (0-0 şi 3-1). Meciurile din această fază vor avea loc la 1 octombrie, la Doha, turul, şi la 22 octombrie, la Riyadh, returul

Tot marţi, echipa japoneză Urawa Red Diamonds şi-a asigurat calificarea în semifinale, după ce a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia chineză Shanghai SIPG. Meciul tur s-a încheiat de asemenea la egalitate, 2-2, niponii având însă avantajul numărului mai mare de goluri înscrise în deplasare.

În semifinale, Urawa o va întâlni pe câştigătoarea dublei manşe dintre gruparea chineză Guangzhou Evergrande şi echipa japoneză Kashima Antlers, deţinătoarea trofeului. În tur, cele două echipe au remizat, 0-0, meciul retur urmând să se joace astăzi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: