Răzvan Burleanu către Adalbert Kassai, după câştigarea alegerilor de la FRF: „Aştept pe biroul meu demisia dumneavoastră!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu (29 de ani) este cel mai tânăr preşedinte pe care l-a avut vreodată FRF FOTO David Muntean
Răzvan Burleanu (29 de ani) este cel mai tânăr preşedinte pe care l-a avut vreodată FRF FOTO David Muntean

Noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, a declarat imediat după câştigarea alegerilor că aşteaptă în cel mai scurt timp demisia secretarului general Adalbert Kassai, mulţumind totodată celor care l-au votat şi susţinut în drumul său spre şefia federaţiei.

Discursul lui Răzvan Burleanu după câştigarea alegerilor pentru şefia FRF: "Este o onoare şi o responsabilitate, de care promit că mă voi achita. V-am promis echidistanţă şi am adus lângă mine oameni care n-au legătură cu grupurile de interese. Chiar de mâine ne vom apuca de treabă şi în câteva zile vom prezenta întreaga organigramă. 

Răzvan Burleanu, noul preşedinte FRF. Cine este omul care îl înlocuieşte pe Mircea Sandu după 24 de ani

În cel mult două luni voi definitiva echipa cu care voi conduce federaţia. Le mulţumesc tuturor celor caare m-au votat, care au avut încredere în mine. Voi fi un preşedinte pentru toţi şi mulţumesc celor care m-aţi susţinut. Revoluţia de care domnul Sandu se temea şi vorbea în zeflemea s-a produs. De acum înainte nu vor mai fi permise derapaje instituţionale."

Schimbări în conducerea FRF, după 24 de ani: Răzvan Burleanu l-a învins pe Vasile Avram şi a devenit preşedinte!

Vrea capul lui Kassai

Noul şef al fotbalului românesc a avut un mesaj dur pentru actualul secretar general al FRF, Adalbert Kassai. "Ca să nu uit, domnule Kassai, mâine aştept pe biroul meu demisia dumneavoastră. Sper să nu fiu pus în postura de a fi primul om pe care-l dau afară. Alegerile de astăzi transmit un mesaj puternic către societate: cei care m-au votat au ales principiile. Din acest moment, FRF se orientează spre Occident", a conchis Burleanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite