Războinic în comunicate: Gino Iorgulescu l-a luat la mişto pe Răzvan Burleanu şi l-a „pălmuit“ şi pe Anghel Iordănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În campania electorală, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a promis că va fi aproape invizibil în comparaţie cu predecesorul său, Dumitru Dragomir.

Iar Gino Iorgulescu s-a ţinut de promisiune! De când a ajuns în fruntea LPF, fostul mare internaţional a vorbit doar în cadrul unor conferinţe de presă care sunt organizate foarte rar. 

În schimb, Gino s-a duelat cu adversarii săi prin intermediul comunicatelor de presă.

Anul trecut, a avut un schimb energic de mesaje cu Anghel Iordănescu pe tema programului competiţional, iar acum se duelează cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu.

Conflictul a pornit după ce Burleanu a propus desfiinţarea Cupei Ligii, competiţie reînfiinţată chiar de Gino, pe motiv că avem un calendar competiţional prea încărcat.

La o zi după propunerea lui Burleanu, şeful LPF a reacţionat pe site-ul oficial al forului pe care îl conduce.

Ce a scris?

Am aflat cu mare surprindere că preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu, a declarat mai multor reprezentanţi mass media că lucrurile nu stau foarte bine în ceea ce priveşte organizarea de către LPF a Cupei Ligii Adeplast.

Ţinem să-i precizăm domnului preşedinte Burleanu nu doar că se înşală, dar şi că şi-a făcut deja un obicei din a induce în eroare opinia publică şi, din păcate, o mare parte a lumii fotbalului românesc.

Astfel, îi reamintim domnului preşedinte Burleanu că, în opinia noastră, Cupa Ligii Adeplast e o competiţie cu premii mai mari decât cele oferite de Cupa României competitoarelor. Mai mult decât atât, banii destinaţi echipelor participante în Cupa Ligii Adeplast sunt în legătură directă cu sumele oferite de către deţinătorul drepturilor media pentru Campionatul Naţional Liga 1 Orange. 

Tocmai de aceea, pentru că suntem convinşi de utilitatea Cupei Ligii Adeplast, am alcătuit un nou sistem competiţional pentru aceasta, o întrecere cu două serii a câte şapte echipe, Est şi Vest. Nu vom încărca absolut deloc calendarul competiţional, pentru că avem în intenţie să programăm cele 12 etape ale fiecărei grupe în ziua imediat următoare sfârşitului de etapă în Liga 1 Orange. În loturile pentru Cupa Ligii Adeplast vor fi cuprinşi doar trei fotbalişti peste 23 de ani, cluburile de pe prima scenă putând astfel să-şi completeze lista de 25 cu fotbalişti tineri, eligibili pentru Liga 1 Orange deopotrivă. Am prevăzut apoi semifinale în dublă manşă şi, bineînţeles, o finală care să încununeze eforturile participantelor. Aşa, fiecare echipă va juca minim 12 jocuri, iar finalistele 15. Ce pregătire mai importantă pentru fotbaliştii U 23 poate fi? Sau domnul preşedinte Burleanu a uitat de această prioritate a fotbalului românesc?

Aceasta este propunerea noastră pentru cluburile din Liga 1 Orange şi pentru deţinătorul de drepturi media. Le dăm ocazia celor tineri să joace mai mult, fără a afecta programul competiţional, aşa cum din păcate domnul Anghel Iordănescu nu a înţeles să facă sezonul trecut, iar rezultatele echipei naţionale s-au văzut şi se văd.

Spune domnul preşedinte Burleanu că nu vede nicio finalitate pentru câştigătoarea Cupei Ligii Adeplast. Îi reamintim că noi am propus ca deţinătoarea Cupei Ligii Adeplast să participe în Europa League şi Comitetul Executiv, condus de dumnealui, s-a opus! Tot aşa cum s-a opus şi ideii ca Supercupa României să se dispute între câştigătoarea Cupei României şi câştigătoarea Cupei Ligii Adeplast! Probabil că pe holurile Federaţiei Române de Fotbal încă se discută despre faptul că premiile din Cupa Ligii Adeplast sunt mai mari ca cele din Cupa României şi tocmai pentru acest motiv competiţia organizată de LPF trebuie desfiinţată.

Cât despre programul încărcat, pe care îl invocă domnul preşedinte Burleanu, să ne uităm un pic în campionatele importante ale Europei, unde se joacă din trei în trei zile şi unde fotbaliştii români sunt din ce în ce mai prezenţi.

Domnule preşedinte Răzvan Burleanu, veniţi alături de noi să construim şi nu să dărâmăm. Veniţi alături de noi să găsim împreună  soluţii şi nu să desfiinţăm!

Gino Iorgulescu,

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite