Rapidul, înjunghiat de FRF-ul lui Burleanu!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eu, unul, am primit cu multă bucurie venirea la putere, în FRF, a tânărului şi ambiţiosului Răzvan Burleanu. Credeam că schimbarea mult aşteptată a venit. Am fost un naiv, desigur. Ar fi trebit să rămân cu picioarele pe pământ – doar ştiam foarte bine că fotbalul este domeniul de activitate din România în care comunismul şi securismul s-au conservat în gradul cel mai înalt.

Şi, cum s-a întâmplat nu odată în istorie, Rapidul a fost lovit din nou în chip comunist şi securist – nu ştiu să mai existe în Europa vreun club căruia să i se refuze de trei ori criteriul sportiv, în decurs de mai puţin de un an. Retrogradat de pe locul opt, re-promovat după un baraj anulat, oprit acum de la promovare prin decizii luate în birouri.

Ultima lovitură a fost dată pervers, pe la spate, cu şişul ascuns în mâneca surtucului, ca la Bariera Vergului. Decizia Comisiei de Apel privind licenţierea trebuia dată vineri. Nu s-a dat. Sâmbătă, Rapid a avut meci - derby la promovare cu FC Clinceni, una dintre multele creaţii de ultimă oră de la margini de Bucureşti, una dintre numeroasele echipe de fotbal care poatră pe tricouri însemnele unor primării ce mai bine s-ar ocupa să asfalteze drumurile şi să bage canalizare. 

Spre nenorocirea lui, Rapid a câştigat meciul. De fapt, în patru meciuri din acest campionat, desculţii de la Rapid le-au luat 10 puncte din 12 bogaţilor de la FC Clinceni. Iar aşa ceva nu poate rămâne nepedepsit! Sâmbătă seara, un site de sport primeşte copia unei hârtii în care se spune că Rapid nu a luat licenţa.

Ce să înţeleg  din toate acestea? Că dacă Rapid ar fi mâncat bătaie în acest derby al promovării i s-ar fi dat licenţa, aşa, la mişto? De ce s-a aşteptat sfârşitul meciului pentru a se strecura în presă o asemenea hârtie? De ce această perversă încasată de Rapid?

Pentru că municipiul Piteşti, oraşul interminabilului primar Pendiuc, TREBUIE să aibă o echipă în prima ligă? Dacă nu ştiaţi, FC Clinceni nu se bate, având Primăria Clinceni pe piept, pentru bucuria locuitorilor din Clinceni! Nu, se bate ca să se mute la Piteşti – aranjamentele sunt deja făcute. Cu ce o fi greşit generaţia lui Dobrin, Doru Nicolae şi Radu II, ca Piteştiul fotbalistic să ajungă a găzdui un fel de Victoria Bucureşti sau Flacăra Moreni a vremurilor noastre, nu ştiu.

Dar, poate, o să înţeleg mai multe aflând că şi CSU Craiova, un club apărut de nicăieri în Liga a II-a ( cam aşa au apărut Steaua şi Dinamo în Divizia A după instaurarea comunismului, în 1947-1948), primeşte la rându-i dreptul de a promova. Doar Rapid nu are dreptul! Clonele, da!

Baronismul local, probabil ultima formă a comumist-securismului, pare să fi reuşit a demola în birouri ceea ce nişte fotbalişti admirabili au reuşit pe teren, susţinuţi de un public unic prin devotamentul său.

Şi, în acest timp, naivul din mine credea în reforma lui Burleanu!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite