Rapid a găsit vinovatul pentru iminenta retrogradare a echipei: ce a solicitat clubul printr-un document oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Petrescu
Radu Petrescu

La un an după ce a revenit în primul eşalon, formaţia bucureşteană riscă să pice în „B“, iar oficialii arată cu degetul spre cei din afara clubului.

„Adevărul“ a explicat cine a „îngropat“ Rapidul în acest sezon în care, cu două etape înainte de terminarea campionatului, evitarea retrogradării pare a fi o misiune imposibilă pentru giuleşteni.

Chiar dacă motivele care au dus la această situaţie sunt multiple şi ţin, în primul rând, de finanţatorul Valerii Moraru şi de oamenii din conducere, şefii clubului încearcă să arunce pisica în curtea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA).

La două săptămâni de la partida CSMS Iaşi – Rapid (0-0), conducătorii bucureştenilor au trimis un memoriu la CCA prin care au solicitat excluderea centralului Radu Petrescu din arbitraj, după cum a informat Digi Sport. Petrescu a condus partida din Copou şi, pe finalul jocului, le-a refuzat rapidiştilor un penalty clar.

Ce scrie în memoriu?

„După meci, jucătorul Ionuţ Voicu, cel care a efectuat henţul, a recunoscut în declaraţiile sale că a jucat mingea cu mâna şi că trebuia acordată lovitură de pedeapsă în favoarea echipei Rapid Bucureşti. Această gravă eroare a centralului Radu Petrescu poate avea ca rezultat retrogradarea clubului, motiv pentru care solicităm excluderea sa definitivă din arbitraj“, scrie în documentul redactat de giuleşteni.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite