Rapid, finanţată de un tânăr milionar: Cine e omul care a „pompat“ bani în echipă şi ce şi-a propus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Angelescu
Victor Angelescu

Formaţia giuleşteană a retrogradat în 2015, fiind o grupare muribundă, fără bani. Acum însă, la revenirea în elita fotbalului românesc, Rapid se bucură de stabilitate financiară.

Omul care finanţează formaţia giuleşteană se numeşte Victor Angelescu (37 de ani) şi s-a implicat în viaţa echipei din iulie 2018. 

Atunci, într-o primă fază, a preluat 40% din acţiunile Rapidului. Ulterior, în februarie 2021, Angelescu, prin compania APS Holding, şi-a mărit la 97% pachetul de acţiuni, după ce a preluat procentele deţinute de Liviu Goncea. Acesta fusese adus la Rapid de fostul primar al sectorului 1, Dan Tudorache, însă n-a mai investit niciun eurocent, după ce Tudorache a pierdut alegerile. 

Revenind la Angelescu, acesta a fost mereu implicat în lumea fotbalului. Mai întâi, a jucat la juniorii Sportului Studenţesc, iar apoi a fost implicat, ca finanţator, la Sportul Snagov şi la AS Braşov. Angelescu e director pe Europa al companiei cehe, APS Holding. Datorită lui Angelescu, Rapid a beneficiat de sume importante, în ultimii ani. În liga a 4-a, de pildă, bugetul echipei a fost imens pentru acest nivel, de 300.000 de euro. Iar în sezonul trecut, când s-a ratat promovarea în Liga I, echipa a „înghiţit“ o sumă uriaşă, după cum a dezvăluit chiar patronul ei. „Bugetul a fost de peste 2,5 milioane de euro“, a afirmat Angelescu, în august 2020, la Digi Sport. Pentru campionatul care se apropie de final, bugetul lunar de salarii a fost redus de la 100.000 de euro, cât a fost în 2019-2020, la 65.000.  

Ce a spus Victor Angelescu la Digi Sport, după promovarea Rapidului în Liga I?

*Sunt euforic, nu mi-a trecut, nu o să-mi treacă o săptămână de acum încolo. Trebuie să învăţăm să ne bucurăm. Cinci-şase zile ne vom bucura. N-a fost niciun moment în care să am intenţia de a pleca. Dar au fost momente grele şi sezonul ăsta, când ne-a bătut Slobozia, iar cel mai bun moment a fost ăsta.

*Jucătorii au intrat relaxaţi acum, cu Craiova (n.r. - Rapid a pierdut cu 3-1), au stat înainte de meci să vadă ce se întâmplă cu Mioveniul. Craiova a avut mai mult timp să-şi dea seama de rezultat (n.r. - Oltenii au promovat, săptămâna trecută). Craiova a fost mai bună decât noi, merită, noi trebuie să-i batem la Liga I.

*Am avut o strategie să vină Nico (n.r. - Daniel Niculae, preşedintele Rapidului) lângă noi la începutul play-off-ului. Un procent din reuşită a fost şi această mutare. Acum e linişte, dar mai mult de o lună nu poate fi. Foarte mult îmi doream să joc cu Steaua, Dinamo, cele două Craiove, UTA, FC Argeş, echipe de tradiţie.

*Ne propunem să ajungem în play-off, dar vom vedea, e foarte strâns. Ar fi senzaţional să ajungem în play-off, dar nici la jumătatea clasamentului, dacă am termina, n-ar fi un capăt de ţară. Dacă se va da drumul la suporteri, va fi foarte greu ca cineva să câştige la Rapid.

*Noi nu vrem să vindem în ţară, mai ales către rivale. Nu există, poate să vină FCSB, dar va trebui să plătească de cinci ori mai mult. Dacă avem un jucător pe care vrem 2 milioane, FCSB îl poate lua doar dacă dă 10. Nu vindem la Dinamo, FCSB şi Craiova. Doar dacă sunt jucători la care vrem să renunţăm.

*100% e o ţintă Alex Ioniţă pentru noi, eu îl doresc foarte mult, mai are multe de demonstrat. Nu şi-a spus ultimul cuvânt în fotbal.

Liga a II-a, play-off, etapa a IX-a, penultima

1. U Craiova 1948 9 5 3 1 13-7 53

2. Rapid 9 5 1 3 14-10 49

3. Mioveni 9 2 6 1 17-11 45

4. Călăraşi 9 2 3 4 10-18 43

5. Csikszereda 9 2 3 4 7-9 41

6. ASU Poli 9 2 2 5 7-13 40

*Primele două clasate promovează direct în Liga I. Locurile 3 şi 4 vor juca baraje de promovare cu formaţiile care vor termina pe 13 şi 14, în play-out-ul Ligii I. Învingătoarele vor evolua în următorul sezon al primului eşalon.

Ultima etapă (22 mai): Csikszereda - ASU Poli, Mioveni - Rapid, Craiova - Călăraşi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite