"Meciurile" Rapidului cu puterea: acuzaţi de viol, giuleştenii sunt reţinuţi şapte ore la Miliţie înaintea unui meci cu Dinamo

Rapidiştii s-au considerat dintodeauna victimele sistemului, bazându-se pe întâmplări reale din istoria echipei, când jucătorii au fost reţinuţi ilegal de Prefectură sau de Miliţie. Totodată, moartea suspectă a lui Dan Coe a fost pusă pe seama Securităţii.

Rapid a împlinit recent 90 de ani. Se mândresc suporterii echipei din Grant cu ideea că n-au fost niciodată pe placul puterii şi n-au cunoscut vreun avantaj nelegtim, nici măcar atunci când Gheorghe Gheorghiu Dej se declara un suporter al echipei muncitoreşti din cartierul Giuleşti. Dimpotrivă, jucătorii au avut de-a face cu echipele bine reprezentate în structurile de conducere, înainte de Revoluţie. Relatăm în rândurile de mai jos două întâmplări când fotbaliştii au fost reţinuţi de “forţele legii”: o dată după un meci cu Venus, când au acceptat rejucarea partidei pe care o câştigaseră, şi o dată înaintea unui joc cu Dinamo, când au fost duşi la Miliţie pentru un presupus viol.

Primii români într-o finală de cupă europeană
Rapidul de la finalul anilor 30, cel de dinaintea războiului, e considerat a fi cea mai puternică echipă din istoria giuleştenilor. Aşa suţin cei care l-au văzut mângâind mingea pe Giussy Baratky, prima “Minune Blondă” a fotbalului românesc, pe Ionică Bodan sau pe Auer. Într-atât de buni erau aceşti jucători, încât după o semifinală de Cupă câştigată cu 2-1 în faţa lui Venus, patru dintre ei sunt “invitaţi” la Prefectură pentru verificarea actelor, prin “amabilitatea” preşedintelui de la Venus, un om influent al acelor timpuri.

1936: Rapid, înaintea unui meci amical cu Maccabi Tel AViv

Baratky, Vintilă, Auer şi Rafinschi sunt eliberaţi abia după ce preşedintele Rapidului, Costică Bauer Ardeleanu, este de acord du rejucarea meciului. Ioan Chirilă scrie în cartea “Glasul roţilor de tren”, “Biblia” suporterilor rapidişti:  “E abia 11, dar lumea curge dinspre Podul Basarab şi dinspre Bucureştii Noi. Nimeni nu pricepe cum a putut Rapid, învingătorul, să ceară rejucarea, dar bănuielile încep să crească. Cu mult înainte de începerea jocului, tribunele sunt, din nou, pline. (...) Rapid conduce cu 4-1 în minutul 45. Baratky două, Auer două. Aşa cum au promis în faţă la Capşa. (...)”.
Aşa bună era acea echipă a Rapidului că a întors un 1-4 la Ujpest pentru a învinge cu 4-0 la Bucureşti. Iar campioana Ungariei, prin comparaţie, era o Barcelona a vremurilor de acum. Doi ani mai târziu, în 1940, Rapid avea să fie prima echipă românească ce atingea o finală de cupă europeană: meciul cu Ferencvaros, ultimul act al Cupei Europei Centrale, se va amâna pentru totdeauna, din pricina războiului.

4 Cupe ale României a cucerit Baratky cu Rapid: 37, 39, 40 şi 41. Giussy a jucat din 36 până în 45 pentru “feroviari”

Duşi la Miliţie pentru un viol inexistent
“Galeria lui Rapid nu e membră de partid”. Sau “Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l daţi pe Valentin”. Erau scandări ale tribunei giuleştene, ce nu rimau în urechile comuniştilor. Iosif Damaschin, atacant al Rapidului, a fost luat pe sus de “miliţeni”, împreună cu Goanţă, Ţără, Liţă Dumitru, Leo Toader şi Bacoş, cu două zile înaintea unui meci cu Dinamo, din 1986. “Haide, scrieţi cum aţi violat fata aia de 18 ani”, le-a cerut un maior. “Nu ne-au băgat în celule, dar ne au pus câte o tăbliţă cu număr pe piept şi ne-au pozat faţă şi profil, ca pe infractori. Am stat 7 ore la Miliţie”, îşi aminteşte Damaschin,
Răzbunarea a venit pe teren, cu Ioan “Willy” Goanţă (foto sus) marcând golul victoriei “feroviare”, în urma unei curse pornite la mijlocul terenului. Ion “Liţă” Dumitru susţine că cel care i-a scăpat pe rapidişti din “ghearele” Miliţiei a fost tocmai Valentin Ceauşescu, întrucât Steaua se lupta cu Dinamo pentru titlu.
Dan Coe, ucis de Securitate?
Poreclit “Ministrul Apărării”, Dan Coe, a jucat vreme de 10 ani pentru Rapid (1961-1971). Fugit din ţară, el a murit în condiţii misterioase în Germania, în 1981, după ce a vorbit pentru Europa Liberă. Bănuiala este că mâna lungă a Securităţii a fost cea care i-a adus sfârşitul fostului căpitan al Rapidului şi al echipei naţionale, cu care a jucat la Mexico 70. Varianta oficială a autorităţilor statului, infirmată de familie, a fost că Dan Coe s-a sinucis.   

Mincea “Geamgiul” a condus galeria 32 de ani

A fost cu adevărat o echipă boemă Rapidul, de vreme ce Colea Răutu şi Dinică, Anda Călugăreanu şi Nicu Constantin, Bănică senior sau Pittiş, Puiu Călinescu şi Constantin Tănase, cu toţii au simţit nevoia să se apropie de echipă al cărei crez a fost într-o vreme „Mai bine o bară frumoasă decât un gol frumos”.   
La începutul anilor 90, Rapid a trecut în era capitalistă a lui Copos, iar sintagma “Singuri împotriva tuturor” şi-a mai pierdut din sens. Dorinţa de trofee a devenit extrem de puternică, iar rapidiştii au început să prefere un gol urât unei bare frumoase.
Legătura dintre cele două perioade se poate face printr-un singur om: Constantin Mincea, zis “Geamgiul”, cel care a condus galeria echipei timp de 32 de ani, din 1970 şi până în 2002, fiind răpus de cancer în 2005. Glasul lui baritonal răsuna de la tribuna a două fără susţinerea vreunei portavoci, iar copiii roiau în jurul figurii legendare a “Geamgiului”, bucurându-se de orice mângâiere pe creştet. Mincea avea o pasiune neobişnuită pentru porumbei, alături de care îşi petrecea zile în şir, atunci când Rapidul nu avea meci. 
Mincea avea şi o scandare favorită. Într-un moment de linişte, vocea lui “brăzda” Giuleştiul: “Un strigăt din vechea Troie!”, iar suporterii îi răspundeau: “Ahoe!” . “Pentru faima lui Dan Coe!”…

"Rapidul e frumos ca o carte de aventuri, pe care unde o deschizi tot frumoasă şi palpitantă e. Rapidul e plăcerea fabulaţiei, plăcerea invenţiei, plăcerea de a crea legende şi de a le da imediat cu tifla"
Ion Băieşu, scriitor

"Ma îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist. Exist, deci sunt Rapidist"
Florian Pittiş, interpret, actor

"Rapidul a facut întotdeaună artă pentru artă"
Colea Răutu, actor

"Decât un gol urât, mai bine o bară frumoasă"
Niki Dumitriu, atacant Rapid

Cele mai bune echipe ale Rapidului
39-40 (finalistă a Cupei Europei Centrale): P. Rădulescu – Silvăţ, Lengheriu – Cossini, Răşinaru, I. Moldoveanu – Şipoş, Wetzer III, Baratky, Şt. Auer, I. Bogdan. Antrenor: Ştefan Auer
66-67 (campioană): Rică Răducanu – N. Lupescu, Ion Motroc, Dan Coe, Greavu – C. Dinu, Jamaischi – Năsturescu, Dumitriu II, I. iOnescu, Codreanu. Antrenor: Valentin „Tinel” Stănescu
98-99 (campioană): Lobonţ – N. Stanciu, Dulca, Rednic, Iencsi, Nanu – Sabău, Măldărăşanu, Lupu – Pancu (Barbu), Ganea (Şumudică). Antrenor: Mircea Lucescu
2002-03 (campioană): Dolha – Iencsi, Maftei, Perjă – Măldărăşanu (Bădoi), Sabău, Ilyeş, Godfroid, Raţ - Fl. Bratu, D. Niculae. Antrenor: Mircea Rednic
2005 – 06 (sfertfinalistă a Cupei UEFA): Coman – M. Constantin, Maftei, Rada – Bădoi, Măldărăşanu, Ilyeş, Art. Karamyan – D. Niculae, V. Moldovan (Pancu), Buga. Antrenor: Răzvan Lucescu
Alţi idoli ai Giuleştiului: Ioniţă, Leo Toader (portari), Boc, Tache Macri, Fl. Marin, Rada (fundaşi), Ion „Liţă” Dumitru, Raffinsky, Cuedan, Ioan Goanţă (mijlocaşi), Ştefan Ţâră, Ozon, Copil, Nae Manea, Dumitru „More” Târţău.