Rafael, noul solist al trupei Iris, ia apărarea versului „Pe ei, pe mama lor“: „Bölöni să tacă, să-şi vadă de treaba lui“.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria României, primul care a adunat 100 de selecţii sub tricolor, a fost atacat vehement, după ce a criticat imnul primei reprezentative, care va fi difuzat la partida România - Ungaria (sâmbătă, ora 19.00, TVR1).

România riscă suspendarea terenului în cazul unor incidente la meciul cu Ungaria şi, tocmai la o astfel de partidă în care tensiunea pluteşte în aer, Federaţia vrea să pună la staţia de amplificare noul imn al echipei naţionale.

Numai că, având un vers controversat, „Pe ei, pe mama lor“, difuzarea unui astfel de imn ar fi ca şi cum ai pune gaz pe foc. Dincolo de acest aspect, îndemnul respectiv, fără nicio legătură cu fotbalul şi cu spiritul fair-play-ului, stârneşte tot mai multe reacţii negative din partea oamenilor din fotbal şi din partea suporterilor echipei naţionale. Ultimul care a criticat vehement acest imn a fost Ladislau Bölöni.

„Cel care a compus versurile imnului a fost un om foarte, foarte sărac din punct de vedere intelectual. Aş fi avut aceeaşi părere şi dacă imnul era conceput de Beatles. N-am auzit de Iris, dar poate că vina e a mea, că sunt plecat de mulţi ani din România şi, oricum, ascult Leonard Cohen. Dar problema nu e la Iris, ci la cei care au acceptat treaba asta. Tâmpiţi sunt peste tot, şi în România, şi în Ungaria, şi în Germania, şi în Zambia. Dar de ce trebuie să dominte ura şi prostia în secolul 21?“, a declarat Bölöni în „Adevărul“.

Rafael: „Nu-l văd bine pe Bölöni“

Solistul trupei Iris, Rafael, cel care l-a înlocuit pe Cristi Minculescu, a fost omul care a acceptat versul „Pe ei, pe mama lor“. Contactat de „Adevărul“, el a explicat că această decizie s-a luat după ce s-a consultat cu psihologi sportivi şi cu fani înflăcăraţi.

„Am conceput textul ca un dialog între jucători şi suporteri. Am jucat fotbal, astfel că ştiu ce emoţii şi energii sunt pe gazon şi în tribune. Am vrut să transmitem fotbalistului forţa, energia, dorinţa de victorie şi onoarea de a reprezenta România, precum şi respectul faţă de fotbaliştii de nivel mondial, care au jucat în generaţiile anterioare“, a spus Rafael.

Ceea ce le cere Rafael jucătorilor de azi, şi anume „respect faţă de fotbaliştii din generaţiile anterioare“, e ignorat chiar de solistul trupei Iris. „Bölöni, dacă tăcea, filosof rămânea. A ratat o imensă ocazie să tacă şi să-şi vadă de treaba lui. Dacă va veni la naţională, nu-l văd foarte bine cu aceste declaraţii lipsite de echilibru şi de inteligenţă. Şi îi mai transmit ceva domnului Bölöni: Hai România!“.

CITEŞTE ŞI:

*Iris urlă „Pe ei, pe mama lor“, România riscă enorm: cum poate fi pedepsită naţionala după meciul cu Ungaria

Sugestia unui vizitator al site-ului adevarul.ro: „Versurile <<Pe ei, pe mama lor>> ar trebui schimbate în <<Vai de ei, vai de mama lor>>.

Cine e Rafael?

* Rafael Ciobotaru (38 de ani) a intrat în atenţie, anul trecut, după ce a devenit solistul trupei Iris.

* În 2000 a câştigat trofeul Mamaia la secţiunea interpretare, iar în timpul facultăţii a vrut să se călugărească, stând aproape un an la mănăstire.

*A mai lucrat ca manechin, a intrat în greva foamei revoltat că „românii au ajuns sclavii Europei“ şi fost consilierul unui parlamentar.

* După intrarea în trupa Iris, artistul lucra în paralel la Metrorex, în calitate de consilier al liderului de sindicat.

*E portarul naţionalei artiştilor.

Cine e Bölöni?

*Ca jucător, a evoluat la ASA Tg. Mureş, Steaua, Racing Bruxelles (Belgia), Créteil şi Orléans (Franţa).

*A cucerit trei titluri, o Cupă a României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei, toate cu Steaua.

*A fost primul jucător român care a atins 100 de meciuri la echipa naţională. Per total, a adunat 102 selecţii şi 23 de goluri la prima reprezentativă, fiind în lotul pentru Euro 1984.

*Ca antrenor, a cucerit trofee în Portugalia, în Belgia şi în Emirate. L-a descoperit pe Cristiano Ronaldo la 16 ani, la Sporting Lisabona.

*A absolvit Facultatea de Medicină şi a profesat ca stomatolog.

Burleanu: „Îl apreciez pe Bölöni, dar difuzăm imnul“

„Adevărul“ a cerut un punct de vedere din partea federaţiei după afirmaţiile făcute de Bölöni. „Îl apreciez foarte mult pe domnul Bölöni, la fel şi cariera de fotbalist şi de antrenor a dumnealui. Vorbim însă de un cântec, e o chestiune de opţiune pur subiectivă: îţi place sau nu. Federaţia Română de Fotbal ţine cont de părerile tuturor celor implicaţi în fotbal, iar când acestea sunt argumentate şi vizează dezvoltarea fotbalului nostru, oricine va găsi în FRF un partener. E posibil ca imnul să fie criticat tot mai mult de cei cărora nu le place. Dar sunt sigur că nu e criticat de tot mai mulţi. Imnul va fi difuzat pe stadion cu ocazia meciului România - Ungaria. De altfel, un fragment din acest cântec se va auzi după fiecare gol marcat de tricolori. Această idee, precum şi fragmentul muzical în sine au fost aprobate de UEFA“, ne-a transmis Răzvan Burleanu.

O să râdă toată Europa de noi! Imnul e o porcărie. Cum să spui <<Pe ei, pe mama lor>> printre versuri? Trebuie scos imediat. Populaţia ţării, care e deşteaptă, să nu cânte aşa ceva.  Dumitru Dragomir fost preşedinte LPF
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite