Rădoi: Cine va veni în locul meu va trebui să aibă un mandat mai lung

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO captură video
FOTO captură video

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat că nu va mai continua la conducerea echipei naţionale şi a recomandat FRF ca viitorul tehnician să aibă un contract pe o perioadă mai mare.

"Această campanie, dar o spun doar din punct de vedere personal, este un eşec că nu am reuşit să terminăm pe primele două locuri, mai exact pe locul 2, că era greu să putem să învingem Germania. Este ultima conferinţă de presă ca selecţioner. Am luat decizia şi cred că este normală, dacă nu am reuşit să mă clasez pe primele două locuri.

Pentru mine, lucrurile sunt clare şi acesta este cel mai bun lucru pe care-l pot face în acest moment, să-mi asum prin a nu mai continua un nou contract cu FRF. Nu există neapărat o demisie, contractul se termină la sfârşitul acestei luni, dar din punctul meu de vedere am luat decizia de a nu mai continua. Decizia era luată chiar dacă rămânea 1-1 în Macedonia.

Conform contactului, nu am îndeplinit cele două locuri, condiţia necesară pentru a putea vedea mai departe ce facem. Dacă era de la început contractul pe o perioadă mai lungă, probabil că lucrurile ar fi stat altfel. (n.r. - dacă mai poate fi convins să rămână). Nu, am luat decizia, nu mi-a fost uşor, chiar şi acum le-am comunicat băieţilor. Să nu agit şi mai mult apele, nu era neapărat despre meciul din seara aceasta, era vorba despre meciul din partea cealaltă. Cred că meciurile pe care le-am pierdut, chiar dacă am evoluat bine, şi aici mă refer la partida din Armenia, dacă cineva urmăreşte jocul şi nu rezultatul final, va zice că România a câştigat acea partidă.

Din punctul meu de vedere, acolo s-a decis această calificare. Nimeni nu se aştepta ca Macedonia să câştige în Germania şi, până la urmă, acela e meciul care i-a dus la baraj. Sunt multe lucruri care ne-au bucurat. În foarte multe meciuri, am reuşit să ne punem amprenta, cu posesie, cu un joc destul de elaborat, început de la portar, am încercat să fim agresivi în momentul în care nu am avut balonul. Sunt cele mai multe recueprări de balon în ultima treime, sunt cele mai bune pase reuşite, din punctul ăsta de vedere sunt lucruri care şi-au pus amprenta şi ar trebui esă continuie, indiferent cine va fi, pentru că jucătorii în momentul de faţă sunt de profilul ăsta.

Dacă pe jucătorii care au calitate tehnică, care au dorinţă de afirmare, au perspectivă bună vom începe să-i tragem în careu, atunci vom aştepta din nou încă 24 de ani. Sper ca viitorul să fie pe termen mediu sau lung, să nu mai fie pe termen scurt. Dacă vor fi convocaţi aceiaşi jucători, indiferent cine va veni, idiferent de altă idee pe care o are, va trebui să abordeze de maniera asta jocul. Cred că profilul jucătorilor este aşa. Dacă nu va mai păstra jucătorii aceştia şi va aduce alţi jucători, eu cred că poate avea şi o altă idee de joc. Oricine ar veni, eu cred că ar trebui să i se ofere un mandat mult mai lung.

Conform realităţii fotbalului românesc, cred că era Campionatul European din 2024 (n.r. - ca obiectiv). (n.r. - dacă eram pregătiţi pentur baraj) Pentru baraj, da, eu cred că pentru o cupă mondială nu suntem pregătiţi. Dar cine nu şi-ar fi dorit să fie acolo? Noi ne dorim să fim la toate turneele finale, asta facem de 24 de ani, să trăim cu speranţa, că poate o nouă campanie, fără să ne uităm foarte bine ce vine din urmă şi fără să construim, doar trăim cu speranţa. 

Dacă trăim doar cu speranţa, nu facem decât să le creăm iluzii false oamenilor. (n.r. - care e cel mai mare regret Acesta, că nu am ajuns pe locul 2. Ajunsesem în momentul în care să putem să ne decidem singuri soarta, cea ce nu se întâmplase de multe ori. Din păcate am ratat-o. Când am ajuns să fim la mâna noastră şi puteam decide singuri viitorul, nu am făcut-o. Acesta a fost cel mai mare regret al meu. Cred în continuare cu tărie că am fi putut să tragem şi fotbalul românesc după noi şi mă refer la cluburi. Arătam că se poate şi altfel şi cu altă idee de joc şi încercăm să schimbăm şi mentalitatea, să nu mai clacăm. (n.r. - dacă există un lider al echipei) Chiricheş, ştiu că voi fi acuzat de nu ştiu ce lucruri, dar e jucătorul care trebuie să continue la echipa naţională şi totul trebuie să se construiască în jurul lui, atât ca sportiv, cât şi ca om. (n.r. - despre Enes Sali).

Eu cred că mediul la echipa la care este e unul potrivit, rămâne de văzut în continuare, pentru că în momentul de faţă e un talent, dar nu putem spune cu certitudine dacă va ajunge la un nivel foarte ridicat. Va conta foarte mult şi dacă noul selecţioner se va baza pe el, dar va trebui să-l ţină sub lupă.

Este clar că, în momentul de faţă, nu este la aceeaşi valoare pe care au avut-o Balaci, Dobrin, Cârţu, Hagi, dar este un jucător care la vârsta lui, în comparaţie cu ceilalţi, şi-a pus aprenta asupra fotbalului românesc. Asta nu poate nega nimeni. Mediul perfect îl are la club, deci el trebuie să continue pe linia pe care a început-o. Are cel mai bun fotbalist român ca antrenor, îl are ca exemplu, jucător ofensiv, îl poate învăţa o mie de lucruri. Convocarea la echipa naţională este un semn şi pentru ceilalţi jucători de vârsta lui să nu se lase de fotbal şi să continue acest drum, pentru că poate vor ajunge direct la echipa naţională mare. (n.r. - dacă va reveni la echipa naţională în viitor) Nu cerd că prea curând.

Ca să te poţi întoarce la echipa naţională trebuie să treacă câţiva ani. Trebuie să vină alte generaţii, pentru că nu văd rostul. Facem o pauză de trei ani, iar aducem acelaşi antrenor, iar doi, trei ani. Din punctul ăsta de vedere, m-aş vedea, dar nu prea curând şi pentrua sta ar trebui ca în cariera de antrenor la club să realizezi ceva măreţ că să poţi să revii la echipa naţională. Vă mulţumesc, a fost o plăcere doi ani şi jumătate, nu ştiu dacă de ambele părţi, dar am încercat pe cât posibil să vă răspund la toate întrebările, să fiu sincer şi fiţi aproape de copii aceştia pentru că merită! Hai, România!", a declarat Rădoi, în conferinţa de presă organizată după meciul cu Liechtenstein.

Mirel Rădoi a preluat naţionala la 27 noiembrie 2019, înaintea barajului pentru Euro-2020 din Liga Naţiunilor. El l-a înlocuit atunci pe Cosmin Contra. Sub conducerea lui, echipa naţională a ratat calificarea la Euro-2020 şi la Cupa Mondială din 2022.

Anterior, el a fost antrenorul echipei de tineret, cu care a reuşit calificarea la Euro-2019, iar la turneul final a dus reprezentiva U21 în semifinale. 

În cariera lui, Rădoi a mai pregătit echipa FCSB, în sezonul 2015/2016.

Reprezentativa României a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, încheind pe locul 3 grupa J a preliminariilor europene. România a învins cu 2-0 Liechtenstein, în deplasare, însă şi Macedonia de Nord s-a impus, scor 3-1 în faţa Islandei, astfel că a ajuns la baraj.

Macedonia de Nord a învins cu 3-1 Islanda, golurile fiind marcate de Alioski ‘7 şi Elmas ’65, ’86 pentru gazde, respectiv Thorsteinsson ’54 pentru oaspeţi.

Clasamentul final al grupei J: Germania – 27 de puncte, Macedonia de Nord - 18 puncte, România - 17 puncte, Armenia - 12 puncte, Islanda - 9 puncte, Liechtenstein - un punct. Germania s-a calificat la CM din Qatar, iar Macedonia de Nord va juca la barajul pentru CM.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite