Putin, „oaia neagră“ a lumii politice, cel mai bun prieten al lui Blatter. „FIFA susţine necondiţionat Rusia“

Putin, „oaia neagră“ a lumii politice, cel mai bun prieten al lui Blatter. „FIFA susţine necondiţionat Rusia“

Blatter (dreapta) se înţelege foarte bine cu Putin

Preşedintele forului mondial face o vizită de lucru în ţara care va organiza Cupa Mondială din 2018. Cu această ocazie, elveţianul a dezvăluit că a fost solicitat să le ia ruşilor dreptul de a găzdui turneul final.

Ştiri pe aceeaşi temă

FIFA pare a fi cel mai puternic aliat pentru ţările care au o imagine proastă în comunitatea internaţională.

În Brazilia, milioane de oameni au ieşit pe străzi din cauza corupţiei, Rusia e din ce în ce mai izolată din cauza conflictului cu Ucraina, în timp ce Qatar e acuzată de sclavagism. Paradoxal, aceste ţări au fost şi sunt partenerii cei mai importanţi pentru FIFA. Brazilia a găzduit Mondialul din 2014, în timp ce următoarele două ediţii ale turneului final, în 2018 şi în 2022, vor avea loc în Rusia, respectiv Qatar.

Tocmai de aceea, preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a făcut o vizită de lucru la Moscova. Cu această ocazie, a ţinut să-şi manifeste sprijinul pentru ruşi.

Ce a spus?

„FIFA susţine necondiţionat organizarea Cupei Mondiale din 2018 în Rusia. Avem încredere în Rusia şi în autorităţile locale. Un boicot nu ar aduce nimic pozitiv. Am primit scrisori din America de Nord pentru a retrage Rusiei dreptul de a organiza turneul final, dar am răspuns că fotbalul nu are nimic în comun cu politica“, a afirmat Blatter.

Acesta a lăudat şi modul în care ruşii s-au ocupat până acum de organizarea Mondialului. „În comparaţie cu Brazilia, Rusia e cu mult înaintea termenului limită în ceea ce priveşte lucrările“, a afirmat Blatter.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările