Propagandă pentru fotbal! Barca o demontează pe Liverpool, 3-0, după un meci în care norocul i-a fost aliat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi de la Barcelona reacţionează în partida dintre FC Barcelona şi PSV Eindhoven pe stadionul Camp Nou în Barcelona Spania FOTO EPA-EFE / Alejandro Garcia

FC Barcelona a învins, miercuri seara, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Liverpool, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor.

Barcelona a făcut scor cu Liverpool şi este ca şi calificată în finala Ligii Campionilor, dar rezultatul înregistrat pe Nou Camp este unul mincinos. 

Meciul a avut de toate, fotbalul spectacol fiind cuvântul de ordine. Ambele echipe au avut momentele lor de fotbal total, Barcelona fiind echipa care a suferit perioade mai îndelungate. Liverpool a controlat bine prima parte a meciului, presingul intens, uneori adânc în jumătatea adversă, a scurtcircuitat jocul obişnuit de construcţie al Barcelonei. 

În prima repriză ocaziile de gol au fost împărţite frăţeşte, dar Barca a fost singura care a muşcat, prin Suarez. În minutul 26, fostul atacant al celor de la Liverpool, a ajuns la pasă perfectă a lui Jordi Alba şi a înţepat balonul în plasă. La pauză se putea intra la egalitate, dar Mane şi-a bătut joc de o situaţie ideală. 

  

Repriza secundă începe cu Liverpool şi mai înverşunată, dar Milner de două ori şi Salah sunt anihilaţi de intervenţiile lui Ter Stegen. În minutul 75, l-a primul şut pe spaţiul porţii al Barcelonei după pauză, Messi dublează avantajul echipei sale. Suarez a ţintit bara transversală, Messi a urmărit inspirat, a preluat pe piept şi a intrat efectiv cu mingea în poartă. 7 minute mai târziu, Messi prinde execuţia începutului de sezon şi scutură păianjenul dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 28-29 de metri. 

Liverpool se aruncă orbeşte în atac şi are, un minut mai târziu, o dublă ocazie monumentală. Oaspeţii îşi pierd orice fel de raţiune tactică şi ar mai fi putut primi 2 goluri în minutele rămase, dar Messi şi colegii săi au irosit incredibil mai multe contraatacuri în superioritate numerică

FC Barcelona: Ter Stegen - S. Roberto (Alena '90+4), Piqué, Lenglet, J. Alba - Vidal, Busquets, Rakitic - Messi, Suarez (Dembele '90+3), Coutinho (Semedo '60). Antrenor: Ernesto Valverde

Liverpool: Alisson - Gomez, Matip, Van Dijk, Robertson - Fabinho, Milner (Origi '85), Wijnaldum (Firmino '78), Keita (Henderson '24) - Mané, Salah. Antrenor: Jurgen Klopp

Arbitril Björn Kuipers (Olanda), Mario Diks şi Erwin Zeinstra, 

Meciul retur va avea loc, marţi, 7 mai.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite