Primul jucător al echipei naţionale care îl atacă frontal pe Daum: „Trebuie să plece“

Primul jucător al echipei naţionale care îl atacă frontal pe Daum: „Trebuie să plece“

Gabriel Torje FOTO Mediafax

Mandatul lui Cristoph Daum se apropie de final şi fotbaliştii cărora nu li s-au acordat multe şanse în această campanie de calificare au început să apară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gabriel Torje, mijlocaşul lui Karabukspor, a fost în planurile selecţionerului doar pentru primele partide, după care a ieşit din vizorul lui Cristoph Daum.

"S-a vorbit foarte mult despre o schimbare la o echipă naţională. Jucătorii s-au schimbat, preşedintele FRF s-a schimbat, acum ar trebui să se schimbe şi selecţionerul. Lui Daum nu i-au plăcut jucătorii cu personalitate. Nu-i plac jucătorii care mai vorbesc, care mai fac o glumă la antrenament. I-a eliminat pe rând. Daum vrea linişte în vestiar şi jucători care merg cu capul plecat. Aţi văzut în mandatul lui Victor Piţurcă vreun jucător care să nu mai vrea să vină la naţională? Cu excepţia lui Radu Ştefan. Cu Victor Piţurcă am ajuns la barajul pentru Campionatul Mondial şi ne-am calificat la EURO, cu aceeaşi jucători. Acum terminăm pe locul 4, într-un caz fericit.

Nu ştiu dacă din cauza lui Daum s-a creat atmosfera asta la echipa naţională, dar ceva s-a schimbat. Am jucat în campionate mari, Serie A şi Primera Division, şi nu am văzut jucători daţi jos care să tragă autocarul. La noi erau daţi jos patru, cinci să tragă autocarul. Cei care vorbeau mai mult. Pe vremea lui nea Piţi jucam toţi 11, ca o echipă, şi aveam rezultate. Jucam urât, dar aveam rezultate. Muntenegru joacă urât şi are rezultate. Se luptă cu Danemarca pentru locul doi. Trebuie să vedem cum putem face performanţă.

Un coechipier mi-a transmis înaintea meciului tur cu Muntenegru să nu mai vorbesc aşa de mult, că nu voi mai fi convocat. Aparent, mesajul fusese transmis de Daum. Şi nu m-a mai convocat! La fel pe Alibec, nu l-a convocat pentru că vorbeşte prea mult şi dă din mâini la antrenament", a declarat Gabi Torje, la Digi Sport.

Torje are 54 de meciuri la echipa naţională, pentru care a marcat 11 goluri. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările