Prime spectaculoase pentru "tricolori" dacă obţin calificarea la Euro 2016. FRF e dispusă să ofere milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marica a negociat în numele jucătorilor
Marica a negociat în numele jucătorilor

Negocierile dintre conducerea FRF şi jucătorii echipei naţionale, în privinţa banilor pe care jucătorii ar trebui să-i primească dacă ajung la Euro 2016, s-au încheiat.

Federaţia a cedat solicitări fotbaliştilor şi a stabilit un plafon de bonusuri, mult peste ce a oferit naţionala, ca rezultate, în ultima perioadă. Astfel, calificarea de pe locul I ar aduce jucătorilor 4 milioane de euro, de pe locul doi 3,5 milioane de euro, de pe locul trei, fără baraj, 3 milioane de euro, iar de pe locul trei, la baraj, 2 milioane de euro. Sunt cele mai mari prime din istoria echipei naţionale şi ele sigură unui titular în jur de 200.000 de euro, în varianta calificării directe. La Euro 2016 se califică direct primele două clasate din fiecare grupă, plus cea mai bine clasată de pe locul 3, iar celelalte ocupante ale poziţiei a treia vor juca meciuri de baraj între ele.

Turneul final va avea la start 24 de echipe, dintre cele 53 înscrise în calificări.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite