Prima etapă a raliului Dakar, anulată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raliul Dakar 2016
Raliul Dakar 2016

Prima etapă a raliului Dakar 2016, care ar fi trebuit să se dispute între Rosario şi Villa Carlos Paz, a fost anulată, duminică, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

"A fost imposibil ca elicopterele să se ridice de la pământ şi să asigure securitatea concurenţilor pe parcursul etapei", a declarat Etienne Lavigne, directorul cursei.  Lavigne a precizat că sportivii, motocicletele şi maşinile vor fi transportate pe calea aerului la Villa Carlos Paz, în timp ce camioanele vor folosi şoselele rezervate publicului. Un băiat în vârstă de 10 ani şi tatăl său de 34 de ani au fost grav răniţi într-un accident produs la prologul Dakar-2016, sâmbătă, la Buenos Aires, când o maşină a ieşit de pe carosabil şi i-a lovit, incidentul ducând la întreruperea cursei, a relatat Mediafax. În total, zece persoane au fost rănite în accident, conform organizatorilor. Accidentul s-a produs când maşina în care se aflau pilotul chinez Guo Meiling şi copilotul Min Liao a ieşit de pe drum şi a lovit un grup de spectatori, la nivelul kilometrului 6,6 al probei speciale din prolog, pe distanţa dintre Buenos Aires şi Rosario. Autorităţile locale au deschis o anchetă, echipajul chinez urmând să fie audiat de poliţie. În prologul Dakar-2016, românul Emanuel Gyenes a ocupat locul 26 la clasa moto.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite