Preţul umilinţei: Pentru ce sumă lunară se lasă Vintilă călcat în picioare de Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decurs de doar câteva ore, finanţatorul FCSB-ului l-a tratat, încă o dată, pe Bogdan Argeş Vintilă ca pe o cârpă.

5.000 de euro pe lună e suma corectă pentru care Bogdan Argeş Vintilă se lasă călcat în picioare de Gigi Becali. Acesta e salariul lunar pe care executantul patronului îl încasează la FCSB.

Doar că, în această săptămână, fostul portar a fost la un pas de a-şi pierde statutul de marionetă pe banca roş-albaştrilor. După ce FCSB a pierdut orice şansă la titlu, ajungând să aibă emoţii şi pentru locul 3, Becali a anunţat plecarea lui Vintilă din postura de antrenor principal. Asta după ce, în mod repetat, spusese că Vintilă are contract pe viaţă cu FCSB.

Iată cum s-au derulat, în această săptămână, evenimentele la o grupare dominată de amatorism.

Gigi Becali, marţi, la Digi Sport

*Eu am spus că rămâne pe viaţă în club, face tot ce îi spun eu, rămâne cu mine. Păi, nu-l schimb. O să fie antrenor secund, nu-l dau afară. E un om credincios şi eu atrag oamenii credincioşi să lucreze cu mine. Păi, dacă ar fi fost un om fals, mi-aş fi schimbat părerea.

*Ştii care e problema? Că s-a ajuns într-un punct în care nu credeam nici eu că se ajunge. S-a ajuns la zece puncte de locul 2, deci e grav. El nu e un păstor, nu poate gestiona turma. El să închege laptele.

*La ora asta nu ştiu cine e înlocuitorul. Păi, Vintilă o să stea pe bancă mâine. Eu nu-mi fac probleme de cupe europene. Ce ştiu la ora asta e că o să vină Toni Petrea si Neubert (n.r. - secundul şi preparatorul fizic al lui Reghecampf la Al-Wasl Dubai). Şi am vorbit cu Pintilii, că si el e posibil să fie.

Gigi Becali, miercuri dimineaţă, la Pro X

*Cred că principal o să fie Pintilii. Cine are cea mai mare autoritate în vestiar? Pintilii, da. Licenţă are Toni Petrea. Are şi Vintilă, care rămâne. Poate să stea şi pe bancă. I-a zis duhovnicul «Să asculţi tot ce spune Gigi Becali!». Dacă eu spun să stea, va sta! Aşa e între creştini. E obligat să asculte.

Gigi Becali, miercuri seară, după calificarea din cupă

*Vintila o să rămână pe bancă la meciul cu Craiova, posibil să fie până la finalul sezonului. Oricum, în staff va fi, principal sau secund.

Vintilă după calificarea în finala cupei

*Vă spun ce le-am spus şi jucătorilor. Până în momentul în care va intra cineva de la conducere cu un antrenor nou să-l prezinte la echipă, eu sunt antrenor principal. Când voi fi anunţat oficial, atunci da, cu siguranţă că vom vedea ce vom face în continuare. Până atunci îmi văd de echipă şi trebuie să o antrenez, iar jucătorii trebuie să asculte de mine. 

*Când va fi ceva oficial, nu e nicio problemă. Până atunci, nu pot să vorbesc pe seama unor supoziţii. Momentan, încă sunt antrenorul acestei echipe. Îmi face plăcere să lucrez la FCSB, dar vom vedea. Nu vreau să se speculeze pe ceva ce nu e sigur.

Liga I, program

Play-off, etapa a 7-a

Vineri

Botoşani - Astra 0-0

Duminică

CS U Craiova - FCSB 21.00

Luni

CFR - Gaz Metan 20.30

Clasament

1. CS U Craiova 6 5 0 1 12-10 38

2. CFR Cluj 6 3 2 1 9-6 37

3. Astra 7 2 3 2 8-8 30

4. Botoşani 7 1 3 3 6-8 29

5. FCSB 6 1 3 2 11-10 28

6. Gaz Metan 6 0 3 3 4-8 25

Play-out

Etapa a 9-a

Sâmbătă

Viitorul - Clinceni 5-0

Hermannstadt - Voluntari 2-1

Duminică

Dinamo - Poli Iaşi 18.00

Luni

Sepsi - Chindia 18.00

Clasament

1. Viitorul 9 5 3 1 19-9 38

2. Voluntari 9 5 3 1 11-4 28

3. Hermannstadt 8 4 2 2 10-10 27

4. Clinceni 9 5 0 4 8-14 26

5. Sepsi 8 1 4 3 11-13 24

6. Poli Iaşi 8 3 1 4 10-9 21

7. Dinamo 6 1 0 5 4-8 20

8. Chindia 7 1 1 5 3-9 17

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite