Presa slovacă: "Trnava a plecat acasă cu scalpul câştigătoarei Cupei Campionilor Europeni"

Presa slovacă:

Mihai Costea

Presa slovacă a scris după meciul Steaua Bucureşti - Spartak Trnava, scor 0-1 în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, că echipa oaspete a plecat acasă cu scalpul fostei câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cotidianul Aktualne a notat că "Trnava a şocat la Bucureşti". "Echipa antrenată de Hoftych s-a impus surprinzător în faţa Stelei. Mikovici a adus o victorie de aur pe Arena Naţională. Jucătorii lui Spartak nu s-au speriat de atmosfera de la Bucureşti, au marcat în debutul partidei, apoi au jucat solid în defensivă. Steaua a dominat, dar n-a putut egala. Spartak a plecat acasă cu scalpul câştigătoarei Cupei Campionilor Europeni din 1986", a notat sursa citată.

"Victorie senzaţională la Bucureşti!", a titrat cotidianul Sport. "Spartak a intrat fantastic în meci şi a deschis scorul rapid prin Mikovici. Steaua a creat apoi o mare presiune, a atacat disperat uneori, şi a avut mari ocazii, dar Trnava a rezistat. Frustrarea gazdelor s-a văzut în minutul 81, când Tănase a fost eliminat după ce l-a lovit pe Mikovici fără balon", a scris Sport.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările