Premieră pentru România: naţionala se poate prezenta la Euro 2016 cu primul african naturalizat. Ce a făcut Burleanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, în ultimii ani, tot mai mulţi străini au ajuns în Liga I, acum prima reprezentativă se poate întări cu unul dintre ei.

Kehinde Fatai a ajuns în România, în 2007, fiind adus în ţară, împreună cu alţi câţiva nigerieni de Farul Constanţa.

Pe atunci, avea doar 17 şi era un necunoscut. Între timp, atacantul a progresat de la un sezon la altul, iar după opt ani petrecuţi la Farul şi la Astra, cu o „escapadă“ de un sezon la Club Brugge (Belgia), Fatai e acum al doilea golgheter al celor de la Sparta Praga (Cehia). Fotbalistul de 25 de ani a adunat şase goluri în 12 apariţii în prima ligă.

În 2013, Fatai a avut o tentativă de a juca pentru România, în condiţiile în care obţinerea cetăţeniei era o formalitate. Atunci, el a fost refuzat de FIFA. Acum însă, acest caz a revenit în actualitate, după cum însuşi Fatai a povestit la sport.ro.

Ce a spus?

„E o posibilitate reală pentru mine. Anul trecut, după ce am jucat în Liga Europa, antrenorul naţionalei României a venit la mine şi am vorbit. Apoi, am discutat cu preşedintele Federaţiei. A fost o problemă la FIFA din cauza că aş fi jucat pentru Nigeria la echipele de tineret, însă românii au făcut memoriu şi aşteaptă răspunsul. În două săptămâni, ar putea ca totul să se rezolve şi să-mi primesc şi paşaportul“, a spus Fatai.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite