Premier League revine: Interviu cu Gabriel Cânu, unul dintre moderatorii show-ului pregătit de Eurosport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Cânu analizează Premier League, alături de colegii săi din platou, pentru Eurosport
Gabriel Cânu analizează Premier League, alături de colegii săi din platou, pentru Eurosport

Ajuns la 39 de ani, fostul fotbalist se numără printre analiştii emisiunii în care e „disecat“ cel mai puternic campionat din lume. Premier League se reia de la 17 iunie.

Cum a fost această perioadă de 3 luni din Premier League, fără fotbal?

Gabriel Cânu: A fost o perioadă foarte grea, mai ales că am avut parte de meciuri foarte frumoase şi atractive pe parcursul acestui sezon, însă această perioadă a trecut şi Premier League este pregătit să revină în forţă!

Ai fost jucător profesionist, la nivel ridicat şi ştii cum este să revii după o perioadă lungă. Crezi că jucătorii vor putea să joace în acelaşi ritm cum am făcut-o la începutul lunii martie?

Gabriel Cânu: Cu siguranţă, nu! Perioada de pauză cauzată de pandemie a fost cea mai lungă din cariera jucătorilor din întreaga lume, iar acest lucru va afecta evoluţiile cel puţin o perioadă de la reluare. Dacă mai punem la socoteală că echipele s-au antrenat diferit o perioadă, că nu au beneficiat de multe meciuri amicale şi că deja temperatura este ridicată, putem spune ca reacomodarea va prima înaintea eficacitaţii maxime a jucătorilor.

Există echipe din Anglia care au un mic avantaj după această perioadă de pauză cauzată de pandemia de coronavirus?

Gabriel Cânu: În ceea ce priveşte sportul, au putut profita echipele cu jucători importanţi accidentaţi. Dezavantajată din acest punct de vedere ar putea fi Burnley, cu un parcurs de 7 meciuri fără înfrângere înainte de stoparea competiţiei. Şi că tot ai pomenit de avantaj cauzat de această pandemie, putem face referire şi la echipele bogate, care dispun de lichidităţi în acest moment, având posibilitatea să cumpere mai uşor şi la preţuri mai mici jucătorii doriţi de la alte echipe aflate în impas financiar.

Premier League este cel mai frumos şi bogat campionat de fotbal din lume. Cum crezi că se va schimba după această criză medicală?

Gabriel Cânu: Schimbarea majoră pe care cu toţii o simţim de la reluarea celorlalte campionate este lipsa spectatorilor şi cred ca şi în Premier League va fi principala schimbare, în rău din păcate. 

Eurosport a transmis până la 7 partide pe etapă din Premier League. Ce se schimbă odată cu revenirea campionatului englez?

Gabriel Cânu: Aceleaşi meciuri frumoase transmise în exclusivitate de Eurosport şi pe Eurosport Player „îmbrăcate” înainte şi după emisiunea Premier League Show, în care acoperim toate aspectele şi detaliile etapei pe care telespectatorii şi-ar dori să le descopere.

Liverpool este foarte aproape de câştigarea primului titlu după 30 de ani. Cât de mare a fost tensiunea pentru Jurgen Klopp, Mohamed Salah sau Virgil Van Dijk în această perioadă? Crezi că s-au temut că vor rămâne fără trofeu?

Gabriel Cânu: A existat pe perioada întreruperii şi această posibilitate, drept urmare cred că toată suflarea „cormorană” a avut emoţi,i însă această variantă a căzut şi pot răsufla uşuraţi. Era nedrept că după o diferenţă aşa mare de puncte câştigate pe teren, după un sezon extraordinar al celor de la Liverpool, să fie privaţi de titlu de campioană. Chiar şi un titlu acordat în urma stopării campionatului nu ar fi echivalat cu el câştigat pe teren, posibil chiar pe terenul rivalilor de la Everton.

Cum ţi se pare decizia de a avea 5 schimbări şi 9 jucători pe bancă la meciuri?

Gabriel Cânu: O decizie foarte bună, care dă posibilitatea readaptării jucătorilor cu competiţia şi rularea acestora în numar cât mai mare, plus faptul că această readaptare vine vara, când temperaturile sunt ridicate, iar pierderea de săruri şi minerale din corp la efort este foarte mare.

Te pregăteşti să ajungi antrenor. Ce echipă din Premier League visezi să antrenezi?

Gabriel Cânu: Manchester United, cu siguranţă!

Două echipe mari din Anglia au investit foarte mult în jucători tineri, Manchester United şi Chelsea. Care dintre ele se pot apropia de titlu în perioada următoare?

Gabriel Cânu: Ambele dispun de tineri extrem de talentaţi alături de jucători experimentaţi de talie mondială şi odată cu maturizarea antrenorilor, aflaţi la început de carieră, pot emite pretenţii la titlu.

Ai fost fundaş la un nivel ridicat şi te rugăm să faci un top 3 al fundaşilor din Premier League.

Gabriel Cânu: Van Dijk, Maguire, Jon Egan.

Crezi că Pep Guardiola s-a gândit să plece de la Manchester City după ce UEFA a dictat o sancţiune de interzicere din cupele europene pentru doi ani? Poate TAS să anuleze sau să reducă această sancţiune?

Gabriel Cânu: În fotbalul actual e la modă ca un antrenor top class să câştige titlul în cât mai multe campionate de top din Europa şi/sau Champions League. În sezonul actual, Pep este destul de aproape de finală şi, având în vedere că a câştigat Premier League doi ani la rând, se pare că ciclul lui la echipă s-a încheiat. Ţinând cont de puterea financiară a clubului şi de contextul actual, există posibilitatea ca verdictul final să ţină cont şi de alte aspecte.

La ce echipă din Premier League s-ar fi potrivit fundaşul Gabriel Cânu?

Gabriel Cânu: Hmm... Aston Villa.

Te rugăm să numeşti doi fotbalişti din naţionala României pe care îi vezi jucând în Premier League în următorii 3 ani. La ce echipe?

Gabriel Cânu: Baluţă, care deja a luat contact cu ceea ce înseamnă Premier League, şi Puşcaş, care momentan este în Championship, însă vârsta şi determinarea lui mă fac să cred că poate reuşi şi în Premier League.

Emisiunea la care participi ca analist, Premier League Show, revine odată cu fotbalul englez la Eurosport. La ce surprize să se aştepte fanii din România?

Gabriel Cânu: Îi aşteptăm să revină alături de noi la prefaţarea etapelor din campionat unde vor afla aspecte inedite şi ştiri de ultima oră despre echipele lor favorite.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite