Prăbuşirea gimnasticii feminine româneşti, văzută de o americancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a notei 10 primită de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montréal, scriitoarea newyorkeză Dvora Meyers ne oferă în cartea sa, „De la Nadia până azi“, o perspectivă incitantă şi pătrunzătoare asupra lumii gimnasticii.

Bazându-se pe zeci de interviuri exclusive cu profesionişti, în care sunt prezentate toate aspectele acestui sport, „De la Nadia până azi“ explorează schimbările cruciale ale unuia dintre cele mai populare sporturi olimpice, survenite din 1976 şi până în 2016.

Bineînţeles, un capitol întreg este dedicat decăderii abrupte a gimnasticii feminine româneşti, analiza Dvorei Meyers fiind una extrem de atent construită. Ediţia în limba română a cărţii, publicată în seria Victoria Books a editurii Publica, poate fi găsită începând de astăzi în librării.

„Un spiriduş adorabil, semănând cu Pikachu“

„O ţară cu populaţia şi creşterea economică a Indiei ar putea fi foarte bună la gimnastică dacă ar beneficia de finanţare şi dacă ar avea antrenorii potriviţi. India nu poate decât să urce. Însă câteva dintre puterile tradiţionale ale gimnasticii au avut o traiectorie opusă - mergând în jos. Dar nicio altă echipă nu s-a confruntat cu o asemenea răsturnare dramatică precum echipa Nadiei. Decăderea româncelor a fost vizibilă în 2014, în timpul calificărilor pe echipe. În Nanning, româncele nu aveau decât o gimnastă de nădejde, Larisa Iordache. În vârstă de optsprezece ani, era veterana echipei. Restul păşeau pentru prima dată într-o competiţie internaţională. În 2012, fusese şi ea ca ele, un spiriduş adorabil, în costum galben, semănând izbitor cu Pikachu. În 2013, fusese în cursă pentru medalia la individual compus, dar căzuse. Însă în 2014 românca părea a-şi fi revenit, acceptând rolul de lider al echipei şi executând figuri dificile cu încredere şi stil. Evoluţia ei nu putea veni într-un moment mai fericit, căci în Nanning întreaga echipă a României s-a prăbuşit în jurul ei. În timp ce o priveam reuşind probă după probă, mi-am amintit de citatul lui Winston Churchill, despre forţele aeriene regale care au apărat ţara în timpul Bătăliei Angliei: «Niciodată în istoria conflictelor omenirii, atâţia oameni nu au datorat atât de mult unui număr atât de mic de semeni ai lor». La finalul preliminariilor, româncele erau pe locul al şaptelea. Tocmai intraseră în finalele pe echipe. Dar în 2015 nu aveau să fie atât de norocoase. La acele Campionate Mondiale, care hotărau şi calificarea olimpică la Rio, echipa României s-a distrus complet. Cel mai şocant, nu s-a calificat la Jocurile Olimpice. La 40 de ani după Nadia, echipa acesteia era la pământ“, a notat scriitoarea în paginile cărţii.

image

Româncele, cele mai grav afectate de eliminarea notei 10

„Poate că, mai mult decât orice altă echipă de vârf, româncele fuseseră cel mai grav afectate de eliminarea notei 10, pe care compatrioata lor o făcuse celebră în 1976. Începând din 1990, româncele au fost extrem de slabe la paralele inegale, în competiţia pe echipe. De când au fost introduse noile reguli, în 2006, şi a fost eliminată nota maximă, socotelile care le permiteau româncelor să rămână în urmă la paralele şi să recupereze la celelalte trei probe nu au mai ţinut. Adevărata distanţă dintre românce şi celelalte echipe, la paralele, a devenit vizibilă. Noul sistem de punctare a arătat cât de în urmă erau. Însă problemele României nu se rezumă la paralele. Spre deosebire de americani şi de chinezi, românii nu au selectat o echipă pentru Mondiale. Selecţia implică o serie de opţiuni, iar românii nu aveau niciuna. În 2014, Diana Bulimar, gimnasta lor numărul doi, după Iordache, s-a accidentat şi nu a putut concura. Ceea ce înseamnă că trebuiau să ia cu ei în China toate gimnastele senioare de elită. Nu rămânea nimeni pe tuşă. În 2015, s-a întâmplat din nou ceva similar. Bulimar revenise, chiar dacă nu era complet pregătită, dar, în ajunul competiţiei, au pierdut-o pe gimnasta numărul doi la individual-compus. Nu şi-au înlocuit rezerva, care se lupta cu exerciţiile. Asta a fost. Nu aveau pe cine să pună în loc“, a observat scriitoarea.

„Ani în şir au făcut eforturi peste puterile lor“

„Cum ajunsese o echipă care adusese lumii prima notă maximă şi constituise o ameninţare cu adevărat credibilă pentru supremaţia gimnasticii sovietice să fie atât de lipsită de resurse? Răspunsul simplu: nu mai au de unde. După finalul Războiului Rece, populaţia României a scăzut din pricina diminuării natalităţii şi a emigrării în alte ţări, mai prospere economic. Descreşterea nu a fost vizibilă imediat în rezultatele româncelor. Dar acest succes nu înseamnă că românii aveau o mulţime de gimnaste talentate - se pricepeau doar foarte bine să-şi gestioneze resursele slabe şi să transforme stelele promiţătoare de la junioare în medaliate cu aurul olimpic la senioare. Ani în şir, româncele au făcut eforturi peste puterile lor. În 2016, vârsta din gimnastică ar trebui să fie percepută prin prisma profunzimii echipei. Cu cât o ţară are un număr mai mare de gimnaste de nivel înalt, cu atât pare să fie mai scăzută vârsta medie a echipei naţionale. Acesta este un motiv pentru care Cătălina Ponor poate reveni după ce s-a retras, cu un an înainte de Olimpiadă, fiind inclusă în echipa României. Fosta superputere a gimnasticii nu mai are pe nimeni mai bun care să o înlocuiască“, a mai scris Dvora Meyers în analiza sa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite