Povestea fotbalistului român pe care celebrul Alex Ferguson l-a vrut în echipă. Radu II i-a dat gol lui Aberdeen într-un meci important din 1981 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu II a marcat 190 de goluri în prima ligă din România FOTO: universulargesean.ro
Radu II a marcat 190 de goluri în prima ligă din România FOTO: universulargesean.ro

În toamna lui 1981, FC Argeş a jucat cu echipa scoţiană Aberdeen în Cupa UEFA. Scoţienii erau antrenaţi de către marele Alex Ferguson. Piteştenii au pierdut cu 3-0 în Scoţia, iar acasă au făcut 2-2 după ce au condus cu 2-0 la pauză.

Meciul retur a fost unul cu o desfăşurare spectaculoasă. La Aberdeen, în tur, scoţienii câştigaseră lejer cu 3-0, iar returul de la Piteşti părea o formalitate. 

Numai că nu a fost deloc aşa.

La Piteşti, în faţa a peste 15.000 de spectatori, FC Argeş a făcut o primă repriză foarte bună, iar la pauză conducea cu 2-0, golurile fiind înscrise de Radu II (min. 31) şi Ilie Bărbulescu (min. 36). Calificarea scoţienilor era pusă deja sub semnul întrebării.

La pauză, în vestiar, antrenorul Alex Ferguson a făcut o criză de isterie. A urlat de mai multe ori la jucătorii săi, după care a dat cu piciorul într-un platou plin de ceşti cu cafea şi chiar s-a lovit la picior când a spart un ceainic. 

Fotbaliştii săi au reacţionat rapid, iar în minutul 55 Strachan a redus scorul dintr-o lovitură de la 11 metri. 

Mai mult, după câteva ocazii mari ratate de către cele două echipe, Hewitt a egalat pentru Aberdeen în minutul 85 şi scoţienii s-au calificat în turul următor. 

Peste un sezon, în primăvara lui 1983, Aberdeen, avându-l antrenor tot pe Ferguson, a triumfat în Cupa Cupelor, după 2-1 în finală cu Real Madrid.

”Aveam speranţe după prima repriză foarte bună din retur. Ne mai trebuia un gol ca să egalăm situaţia la general. Numai că golul marcat de Strachan din penalti ne-a năruit speranţele”, a declarat Marin Radu II pentru ”Adevărul”.

După meciul retur de la Piteşti, antrenorul Alex Ferguson a vrut să îl transfere pe fotbalistul român Radu II, cel care marcase primul gol din retur împotriva echipei scoţiene.

”Nu ştiu de ce nu s-a mai realizat transferul. Erau alţii care hotărau pentru noi pe atunci, nu noi, erau alte vremuri... Pe mine personal nu m-a căutat Alex Ferguson, au fost discuţii la nivelul clubului şi al Federaţiei Române de Fotbal, din câte am înţeles. Se discuta la nivel mult mai înalt. Am aflat mai târziu că Alex Ferguson a dorit să mă transfere la Aberdeen”, spune Radu II.

Fostul mare fotbalist spune că înainte de Revoluţie au mai fost oferte de la cluburi din Vest de a îl transfera, însă acest lucru i s-a comunicat mult mai târziu, după ani şi ani.

Radu II a jucat între 1974 şi 1983 pentru echipa din Piteşti, pentru care a înscris 148 de goluri. De la FC Argeş, Radu II a mers un sezon la FC Olt, după care a fost transferat la Steaua Bucureşti, cu care avea să câştige Cupa Campionilor Europeni în 1986. Radu II a intrat în minutul 112 în memorabila finală de la Sevilla.

Radu II este pe locul patru în clasamentul golgheterilor all time din campionatul României, cu nu mai puţin de 190 de goluri marcate în prima ligă între 1974 şi 1989.

Vă mai recomandăm şi:

Cum s-a enervat Sir Alex Ferguson la un meci cu FC Argeş. Ce l-a scos din sărite

Marele Dobrin, elogiat de jurnaliştii italieni: „A fost mai bun decât Hagi”

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite