Povestea copiilor care vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Rusia

Povestea copiilor care vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Rusia

Cei doi mici fotbalişti

Sasha Pavel şi Dennis Matei sunt doi puşti români care vor intra pe teren, de mână cu fotbaliştii, în meciul de deschidere al Campionatului Mondial din Rusia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, Sasha şi Denis joacă rolul de copii-escortă, dar peste câţiva ani ar vrea ca ei să fie cei escortaţi în deschiderea unui turneu final. Deocamdată, visează sa facă schimb de tricouri cu Messi şi Cristiano Ronaldo, idolii copiilor de pretutindeni.

România nu s-a calificat la Mondialul din Rusia, dar la Moscova vom avea totuşi doi mici ambasadori ai fotbalului românesc. Sasha Pavel (8 ani) şi Denis Matei (10 ani) au fost selectaţi în cadrul proiectului Player Escort, desfăşurat de McDonald's în parteneriat cu FIFA, şi vor intra pe teren, însoţindu-i pe fotbalişti, la meciul de deschidere al Campionatului Mondial -  Rusia contra Arabiei Saudite. „Sunt doi copii norocoşi, dar mai ales talentaţi”, i-a caracterizat Ciprian Marica, fostul atacant al naţionalei.
 
Sasha Pavel este un puşti blond, cu ochi albaştri, genul de atacant care nu se poate dezlipi de minge, în ciuda certurilor primite de la antrenor. Le răspunde celor de pe margine cu driblinguri si goluri. Pentru cei care au vazut România în vremea când juca la campionate mondiale, Sasha Pavel e un mic Raducioiu. Desigur, Sasha are idoli contemporani. „Cât a jucat Neymar la Barcelona, era topit după Neymar. Acum, a revenit la Messi”, povesteşte tatăl micului fotbalist. Dar, surpriză, la mondial Sasha nu tine cu Argentina lui Messi, ci cu Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Cum e posibil? „Eu ţin cu Barcelona, dar la naţionale ţin cu Portugalia”, spune Sasha, reuşind să împace, dintr-o propoziţie, o rivalitate care a împărţit planeta în două: fanii lui Messi şi apostolii lui Ronaldo. 
 
„Nu avea patru ani când l-am dat la fotbal. Ne plimbam într-un parc, iar acolo făceau antrenament nişte copii de la o şcoală privata de fotbal. Şi mă tot întreba cand îl duc şi pe el. L-am dus, a făcut patru ani de zile fotbal acolo şi apoi l-am mutat la FCSB, unde e şi azi” , spune tatăl lui Sasha. 
 
În cazul lui Dennis Matei, pasiunea pentru fotbal este o moştenire de familie. Tatăl său este „stelist convins”, aşa ca Dennis a ajuns la FCSB încă de la vârsta de cinci ani. „Am început să-i povestesc de Seviila, Cupa Campionilor, Despre Supercupa Europei cu Dinamo Kiev. A vrut, n-a vrut, a ajuns stelist” , recunoaşte, zâmbind, tatăl Lui Dennis Matei. Pe teren, Dennis e tipul de mijlocaş fără plămâni, polivalent. „Joacă în banda stânga sau în banda dreaptă, îi place şi în centru, dar cel mai mult îi place golul”, se amuză tatăl său, care i-a trasat puştiului un program german de pregătire: şcoală, antrenament, engleză, citit, somn. Şi de la capat. Ca să vă faceţi o imagine, Dennis Matei aduce ca stil de joc cu Gareth Bale, dar nu doar ca stil de joc, ci şi fizic, căci amandoi sunt pletoşi, deci nonconformişti.  Totuşi, idolul lui Dennis rămâne Cristiano Ronaldo, cu care ar vrea sa facă schimb de tricouri in Rusia. Ce face Dennis când nu joaca fotbal? „Atletism, ca să înveţe să alerge corect” , spune tatăl său. 
   
Cum  au fost aleşi puştii care îşi vor ţine idolii de mână pentru câteva secunde? La începutul lunii aprilie, au fost organizate o serie de competiţii pe grupe diferite de vârstă, la care au luat parte mai multe echipe din întreaga ţară. Dintre copiii care au ajuns in finala au fost Selectaţi cei mai buni doi fotbalişti: Sasha Pavel şi Dennis Matei.
citeste totul despre: