Poveste cu parfum interbelic. Legendarul actor George Vraca a jucat în naţionala de rugby. Cum a ratat Jocurile Olimpice

La 1 decembrie 1912 la Bucureşti a fost înfiinţată Federaţia Societăţilor Sportive Române, al cărei scop stabilit prin statut, era de a răspândi în rândul tineretului gustul pentru practicarea unor sporturi, de a încuraja înfiinţarea de noi societăţi şi cluburi, de a stabili reguli unitare pentru fiecare sport, de a sprijini amenajarea unor spaţii pentru sport.

Acest for îl desemnase ca preşedinte pe principele moştenitor Ferdinand, iar ca secretar pe principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea. Încă din acel an a existat intenţia de a se trimite o delegaţie de sportivi români la Jocurile Olimpice. Astfel, într-un articol din presa vremii, citat de Victor Bănciulescu în cartea sa, „Jocurile Olimpice de-a lungul veacurilor”, intitulat „Jocurile Olimpice din Stocholm şi participarea gimnaştilor români”, se relatează: „Conform regulamentului concursurilor, Federaţiunea Societăţilor de Gimnastică din România va trimite o echipă de 16 gimnaşti, pe care îi va conduce dl.inspector Th. Georgescu. Această echipă va concura cu echipele celorlalte federaţiuni participante (Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Italia, Ungaria, Boemia, etc.). Federaţiunea va face apel la autorităţi şi sprijinitorii ei, spre a strânge fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor”. Din nefericire, banii nu s-au mai strâns, iar în Suedia n-a mai ajuns niciun sportiv român. Întrucât era anunţată organizarea, în iunie 1914, a celui de-al VI-lea congres al Comitetului Internaţional Olimpic, s-a ajuns la concluzia necesităţii creării unui Comitet Naţional Olimpic, pentru ca şi România să poată participa la evenimentul de la Paris. Astfel, istoricii şi cercetătorii olimpismului românesc avansează ideea, coroborând diverse informaţii, că data de 27 martie 1914 este data de naştere a actualului Comitet Olimpic şi Sportiv Român. Practic, la cererea lui George A. Plagino, reprezentantul României în cadrul Comitetului Internaţional Olimpic, “FSSR desemnează delegaţi la Congresul Olimpic (Paris, iunie) pe domnii prof. univ. Gheorghe Murgoci, ing. Nicolae Iliescu, Carol Davila, Ion Nicolaescu şi Dinu Cesianu”. În toamna anului 1919, România primeşte invitaţia de a participa, pentru prima oară în mod oficial, la Jocurile Olimpice de la Anvers, belgienii trimiţând până şi afişe tipărite în limba română.

În ianuarie 1920, guvernul român, condus de Alexandru Vaida-Voievod, ia în discuţie, la propunerea Federaţiei Societăţilor Sportive din România, acordarea sumei de 400.000 lei pentru pregătirea şi transportul unui lot de 40 sportivi români la Anvers, care ar fi urmat să concureze în şapte probe olimpice. Se estimau chiar şanse de a obţine medalii la rugby, disciplină care fusese reintrodusă în program la propunerea lui George A. Plagino, după ce fusese exclusă în 1912, respectiv la călărie. În perioada 25 aprilie - 16 mai se organizează “Cupa Olimpică Intercluburi” şi “Cupa Olimpică Interşcolară” - concursuri de selecţie pentru atleţi. La 27 iunie, au loc alte selecţii, la fotbal şi “Criterium”-ul pentru atletism. Probabil că suma alocată s-a cheltuit în stilul în care se risipesc şi astăzi banii publici, fiindcă sportivii selecţionaţi n-au mai ajuns niciodată în Belgia.

Actorul Vraca, printre vedetele echipei de rugby

Pentru a se pregăti de Jocurile Olimpice, naţionala de rugby a României jucase, în 1919, la Paris, primele sale meciuri internaţionale, în cadrul Jocurilor Inter-Aliate, contra Statelor Unite (0-21) şi a Franţei (5-48), adică campioana şi vicecampioana olimpică din 1920. Deplasarea rugbystilor s-a făcut pe banii lor. Printre componentii echipei naţionale s-a aflat şi George Vraca, viitorul mare actor. Pe vremea aceea licenţiat în agronomie şi student la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, la clasa Nicolae Soreanu. Cu siguranţă, dacă România ar fi participat la Jocurile Olimpice din 1920, Vraca ar fi făcut parte din delegaţie. Actorul de origine aromână juca în linia a treia şi pătrundea, conform presei vremii, printre adversari cu dezinvoltură, producând panică şi încântând tribunele prin şarjele sale în viteză şi placajele de ultim moment. El a absolvit Conservatorul în 1921. Find încununat cu premiul întâi, devine angajatul Teatrului Naţional. A slujit scena, fără întrerupere, până în 1964, când a murit în plină glorie, la 68 de ani, la scurt timp după premiera cu „Richard al III-lea”, rol visat o viaţă întreagă şi pe care n-a apucat să-l interpreteze decât de 14 ori. A jucat şi în câteva filme, începând cu „Datorie şi sacrificiu”, în 1925, o peliculă despre Primul Război Mondial, produsă de Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei Române, în regia lui Ion Şahighian. Ultimul său film, „Tudor”, apărut în 1963, în regia lui Lucian Bratu, i-a dat ocazia să compună cel mai important rol al filmografiei sale, cel al banului Brâncoveanu. Pe lista cineaştilor care au mai practicat sportul cu balonul oval se numără şi Liviu Ciulei, Ilarion Ciobanu şi Sergiu Nicolaescu.

Ce se mai întâmpla în România anului 1920

@ Emil Racoviţă a înfiinţat la Cluj Institutul de Speologie, primul de acest profil din lume.
@ A avut loc o grevă generală a proletariatului, la care au luat parte 400.000 de salariaţi (20 – 28 octombrie).
@ A avut loc unificarea monetară, realizată în baza unor împrumuturi pe care statul român le-a contractat de la Banca Naţională pentru acoperirea bancnotelor străine retrase din circulaţie.
@ La 8 decembrie, Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau au pus la cale un atac terorist cu bombă artizanală plasată în sala Senatului României. Printre victime s-au numărat Ministrul Justiţiei, Dimitrie Greceanu, decedat la spital, şi senatorii Demetriu Radu, ucis pe loc, şi Spirea Gheorghiu, decedat la spital. În urma atentatului au fost şi răniţi printre care preşedintele Senatului, Constantin Coandă şi episcopii ortodocşi Nifon Nicolescu şi Roman Ciorogariu.