Poveste cu Amza Pellea, Rauţchi şi un celebru boxer din Craiova: „Cu hahalera asta ai ajuns… să ieşi la local?! Curvo…!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amza Pellea
Amza Pellea

Amza Pellea (1931-1983), unul dintre cei mai importanţi actori români ai tuturor timpurilor, a avut o carieră fulminantă în film şi în teatru. Vorbind despre acest fenomenal actor, Horia Pătraşcu, scriitor şi scenarist, a rememorat o întâmplare nostimă cu Amza în prim-plan.

Într-un interviu acordat marelui cronicar Ion Jianu, Horia Pătraşcu povestea: "Am, desigur, nenumărate amintiri despre Amza Pellea, caracteristice, cred, pentru felul de a fi al acestui om minunat. Ne aflam, într-o seară târzie, în grădina de vară a restaurantului Minerva şi eram mulţi împreună – actori, redactori de la radio, ziarişti de la „Înainte“. Amza era aşezat întâmplător lângă Rauţchi (care se cam „matolise“, ca de obicei, şi zăcea cu capul între braţele încrucişate pe masă). La câteva mese mai încolo, un voinic şi celebru boxer local, foarte infatuat, se întreţinea, râzând, la un pahar, cu o „divă“, de asemenea, locală, extrem de drăguţă şi dezbrăcată corespunzător…! Nu ştiu ce-o fi fost în capul aburit al drăguţului de Rauţchi (poate o cunoscuse pe fată?!), dar la un moment dat şi-a ridicat un pic fruntea de pe braţe şi i s-a adresat tinerei cu binecunoscuta-i voce răguşit-bubuitoare: „Ce faci, mă… la ăsta ai ajuns?“. Bineînţeles că lumea din jur a amuţit, privind spre masa noastră. Tipul (boxerul) a tresărit, încruntând fioros din sprâncene. Rauţchi a continuat, senin: „Te ţine-n pumni, dobitocul, sau cum?!“. Boxerul s-a ridicat, a venit la masa noastră şi i s-a adresat lui Amza: „Ce-i cu ăsta, actorule?! Potoleşte-l dracului!“. 

"Amza i-a zâmbit uşor jenat boxerului, dar, mai ales, nedumerit. În acest timp, Rauţchi continua, către fată: „Cu hahalera asta ai ajuns… să ieşi la local?! CURVO…!“. Scrâşnind, namila s-a aplecat spre masa noastră, a apucat brusc încheietura mâinii între degete şi a început să o strângă. Eu, unul, m-am îngrozit: îl ştiam pe tip, avea o putere colosală în braţe! Rauţchi a continuat însă, imperturbabil: „Băăă, nenorocito…! Mi-e şi milă de frumuseţea ta… da’ chiar cu animalul ăsta?!“. Individul (boxerul) se învineţise, mi-am dat seama că nu putea mai mult, şi-a descleştat brusc degetele, a tras o înjurătură năprasnică şi s-a îndepărtat, clătinându-se, printre mese… „Altul n-ai mai găsit, nenorocito…?“, a continuat Rauţchi, ceva mai potolit, turnându-şi în pahar… Şi atunci a căzut… Amza! A alunecat pur şi simplu în jos, prăbuşindu-se sub masă, la picioarele mele… Din cauza iritării şi a nervilor, boxerul prinsese încheietura mâinii lui Amza Pellea, nu a lui Rauţchi! Iar Amza, cu greu – deşi Amza nu era un firav – rezistase, cu stoicism, până la sfârşitul incidentului", şi-a continuat istorisirea Horia Pătraşcu, plecat şi el dintre noi la 16 februarie 2016. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite