Potec şi Agache nu au trecut de primele calificări la Mondiale

Potec şi Agache nu au trecut de primele calificări la Mondiale

Dragoş Agache

Camelia Potec a ratat, duminică dimineaţă, calificarea în finala probei de 400 de metri liber, după ce a încheiat cursa preliminară pe locul 17, la Campionatul Mondial dela Shanghai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima probă în care este înscrisă Camelia Potec nu i-a purtat noroc. La 400 de metri liber, Potec a încheiat doar pe locul 17, cu timpul de 4:10.36 minute. Calificările au fost câştigate de italianca Federica Pellegrini, cu timpul de 4:04.76 minute, în finală calificându-se primele opt sportive, din cele 37 aflate la start.

Nici Dragoş Agache nu a fost mai norocos în prima zi a competiţiilor de nataţie. Sportivul român a încheiat seriile de la 100 metri bras, pe locul 19, cu 1:01.19 minute, fiind al treilea sub linia calificărilor în semifinalele probei. Dragoş Agache va mai lua startul la 50 de metri bras, în timp ce Camelia Potec mai este înscrisă la 800 şi 1500 de metri.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările