Polonia se gândeşte să refuze să joace meciul de baraj cu Rusia pentru CM din Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Lewandowski
Robert Lewandowski

Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Polonia a menţionat într-un mesaj postat pe twitter că naţionala poloneză nu intenţionează să joace meciul de baraj pentru Cupa Mondială, meci ce ar trebui să se dispute pe 24 martie.

"Destul cu vorba, este timpul să acţionăm. Din cauza escaladării agresiunii Federaţiei Ruse în Ucraina, echipa Poloniei nu intenţionează să joace meciul de play-off împotriva echipei Rusiei", a scris Cezary Kulesza, preluat de news.ro, adăugând că "este singura decizie corectă".

Federaţia poloneză precizează că discută cu federaţiile suedeză şi cehă pentru a prezenta o poziţie comună la FIFA.

Căpitanul echipei poloneze, Robert Lewandowski, a făcut apel, vineri, într-o postare pe Twitter la "solidaritate cu victimele” atacului rus. "Tot ceea ce este frumos în sport este opusul a ceea ce aduce războiul. Pentru toţi oamenii care preţuiesc libertatea şi pacea, acesta este un moment pentru solidaritate cu victimele agresiunii militare din Ucraina", a scris Lewandowski, înainte de a anunţa că va discuta cu colegii săi pentru a ajunge la o poziţie comună în această privinţă şi o va prezenta federaţiei poloneze.

Federaţiile celor trei ţări susceptibile de a merge în Rusia la sfârşitul lunii martie în timpul play-off-urilor Cupei Mondiale, Polonia, Suedia şi Cehia, au solicitat în comun, într-un comunicat de presă publicat joi, relocarea acestor întâlniri. Până acum, FIFA nu a luat încă nici cea mai mică măsură împotriva Rusiei, mulţumindu-se joi să spună că este "preocupată" de o situaţie "tragică şi îngrijorătoare", potrivit preşedintelui său Gianni Infantino.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite