„Piţi“ Apolzan, primul libero din istoria fotbalului, muncea ca „băiat bun la toate“ în uzină: „Vremuri grele. Cred că am mâncat un an întreg numai mazăre“

„Piţi“ Apolzan, primul libero din istoria fotbalului, muncea ca „băiat bun la toate“ în uzină: „Vremuri grele. Cred că am mâncat un an întreg numai mazăre“

Alexandru Apolzan, alături de colegii săi din marea echipă a CCA-ului

„Adevărul“ îţi prezintă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Fotbalul îl reţine pe Franz Beckenbauer ca primul libero, dar cu două decenii înainte a evoluat în România un precursor al său, mai puţin cunoscut, Alexandru Apolzan, unul dintre cei mai buni jucători ai CCA-ului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Piţi" a început fotbalul ca atacant, la Şoimii Sibiu. A venit apoi în Capitală, unde s-a angajat ca „băiat bun la toate" în cadrul uzinelor Rogifer (cunoscute ulterior sub numele de Malaxa, respectiv „23 August", după naţionalizarea din 1948). Juca în timpul liber şi la echipa fabricii, iar după fiecare zi de muncă rămânea câte două-trei ore la „antrenamente", la lumina felinarelor. Pe unul dintre pereţii uzinei desenase un pătrat cu creta şi încerca să trimită numai acolo mingea. „Am trăit vremuri grele. Cred că am mâncat un an întreg numai mazăre", a rememorat ulterior Apolzan acele clipe. 

În 1946, „Piţi" s-a transferat la CFR Bucureşti, iar în 1949 a ajuns la CCA, unde a evoluat, fără întrerupere, până în 1962, când s-a retras de pe gazon. Jucător elegant, „Piţi" putea să alerge suta de metri în 11 secunde, deşi în acele timpuri ghetele de fotbal erau mai degrabă nişte bocanci. Regretatul Ilie Savu, care i-a fost atât coleg, cât şi antrenor, povestea că Apolzan s-a luat o dată la întrecere cu celebrul Ion Moina, multiplul campion balcanic la 100 de metri, iar atletul n-a reuşit să-l depăşească decât în apropierea liniei de finiş. „Piţi", care putea să dea acelaşi randament pe orice post din defensivă, s-a remarcat şi datorită detentei de atlet, la cei 1,75 metri ai săi, precum şi faptului că lovea mingea perfect cu ambele picioare. La CCA a devenit, rapid, căpitanul echipei, cucerind şase titluri de campion şi tot atâtea Cupe ale României. Tot la CCA i s-a pus şi porecla „Apollozan", cu trimitere la Apollo, Zeul Soare din mitologia greacă.

„Belodedici reprezenta dorul de Apolzan"

Celebrul antrenor maghiar Gusztáv Sebes, cel care a construit marea echipă a Ungariei din anii '50 („Magicii Maghiari"), spunea că românii Apolzan, Voinescu şi Ozon au un nivel de joc egal cu cel al jucătorilor săi şi că ar fi mândru să-i poată antrena. „Sărea la cap ca un balerin, mereu atent la frumuseţea gestului. Nu se încrunta nicio­dată la contactul cu mingea, chiar dacă nu apăruse TV-ul care să surprindă fiecare mimică a feţei. Nu l-am văzut niciodată faultând intenţionat... A jucat plutind, cu o tehnică de înaintaş şi cu un fair-play nemaiîntâlnit. M-am întrebat uneori de ce Belodedici se bucură de atâta simpatie în rândul spectatorilor de pe Stadionul Steaua. Şi am înţeles că Belodedici reprezenta de fapt dorul de Apolzan, cu care seamănă pe alocuri", îl descria Ioan Chirilă într-una dintre cărţile sale.

Nu am mai văzut niciodată vreun fundaş care să aibă calităţile lui Apolzan: viteză, detentă, tehnică, plasament, şut puternic şi precis. Ce păcat că a decedat la doar 55 de ani...
Ion Voinescu
fost portar CCA

citeste totul despre: