Peste 5.000 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea şi siguranţa la finala Europa League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor acţiona punctual, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier, prevenirea incendiilor şi intervenţia în situaţii de urgenţă la finala Europa League din 9 mai.

Astfel, pe durata meciului, vor fi angrenaţi 2.900 de poliţişti, 1.600 de jandarmi, 700 de pompieri şi 100 de poliţişti de frontieră, se precizează într-un comunicat remis Mediafax de MAI.

"De asemenea, având în vederea complexitatea acestui eveniment sportiv, s-a stabilit suplimentarea efectivelor MAI din Bucureşti cu 500 de studenţi ai Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», precum şi cu 500 de angajaţi din unităţile teritoriale", se mai arată în comunicat.

Efectivele MAI vor asigura măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică în zona aeroporturilor, punctelor de frontieră, pe traseele de deplasare şi în apropierea locurilor de cazare ale suporterilor, în zonele turistice şi de agrement, precum şi pe căile de afluire/defluire spre şi de la stadion

Finala Europa League se va juca între echipele spaniole Atletico Madrid şi Atletic Bilbao, pe Arena Naţională din Bucureşti.

MAI estimează că, pentru acest eveniment, vor veni la Bucureşti aproximativ 20.000 de suporteri spanioli.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite